Shadow

Certificatul COVID digital european: problemă sau soluție pentru pasageri?

Companiile aeriene și aeroporturile avertizează cu privire la principalele riscuri operaționale din cauza abordării incoerente între statele membre ale Uniunii Europene (UE) în aplicarea certificatului COVID digital (DCC). Asociația companiilor aeriene Airlines for Europe (A4E), care grupează cele 15 principale companii aeriene europene cu peste 720 de milioane de pasageri transportați în 2019, reprezentând peste 70% din călătoriile continentului, subliniază faptul că, deși Comisia Europeana a lucrat în strânsă colaborare împreună cu industria și a livrat în timp record cadrul potrivit, care să permită DCC comune și complet interoperaible, nu mai puțin de 10 abordări și soluții naționale diferite sunt în prezent revizuite în întreaga UE. Această situație, combinată cu lipsa integrării complete și eficiente a DCC în călătoria pasagerilor și cu dublarea controalelor documentelor  crește timpul mediu de check-in cu 500%, la 12 minute pe pasager, și amenință succesul reluării zborurilor în această vară

Aceste probleme au fost indicate de Comisia Europeană, care la data de 29 iunie a emis recomandări și îndrumări statelor UE cu privire la modul de abordare al acestora. Într-o scrisoare trimisă la data de 28 iunie șefilor de stat din cele 27 de țări membre ale blocului, industria transportului aerian – Airlines for Europe, Asociația Companiilor Aeriene Regionale Europene (ERA), Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) și Airports Council International Europe (ACI Europe) – a îndemnat liderii să armonizeze standardele și protocoalele de verificare ale certificatelor pentru a evita cozile inutile și haosul în aeroporturi, pentru a asigura o experiență fluidă pasagerilor.

Ei semnalează că, în special, verificarea CDC trebuie efectuată cu mult înaintea plecării zborului și înainte ca pasagerii să sosească pe aeroport, adică în afara aeroportului, împreună cu formularele de localizare a pasagerilor (PLF) și fără controale duplicat.

„Având în vedere sezonul de vârf al călătoriilor de vară, UE are din fericire acum o serie de instrumente și măsuri disponibile pentru a permite și a sprijini reluarea conectivității aeriene, împreună cu călătoriile și turismul. Avem nevoie ca statele membre să pună în aplicare de urgență aceste instrumente într-un mod armonizat și eficient, pentru a evita cozile lungi de pasageri și timpii de așteptare care ar crea noi riscuri pentru sănătate și ar duce inevitabil la probleme operaționale pentru aeroporturi și companii aeriene”, au spus cele patru asociații în scrisoarea lor comună către șefii de stat.

Concluzia A4E este că aviația europeană continuă să fie unul dintre sectoarele cele mai afectate de pandemia de COVID-19. Conform ultimelor prognoze ale Eurocontrol, nu se preconizează o recuperare completă înainte de 2024, cel mai devreme. Traficul de pasageri în rețeaua de aeroporturi a UE/EEE/Elveția a scăzut cu -77% la începutul lunii iunie, comparativ cu nivelurile pre-pandemice.

Recuperarea conectivității aeriene progresează într-un ritm lent, cu peste 5.600 de rute pierdute luna trecută în comparație cu iunie 2019. Pe de altă parte, dorința de a călătorii este puternică, 61% dintre europenii intervievați doresc să călătorească între acum și următoarele două luni. În plus, pasagerii sprijină procesele de digitalizare: 89% doresc certificate de vaccinare sau teste COVID-19 standardizate la nivel global.

Recomandările industriei aviației

Pentru a asigura o repornire fluidă a călătoriilor, companiile aeriene și aeroporturile continuă să îndemne toate statele membre să:

  • Dezvolte un portal public de stat pentru a facilita verificarea DCC direct de către autoritățile naționale și pentru a limita prelucrarea datelor de sănătate de către companiile aeriene. Această verificare online în afara aeroportului ar trebui să aibă ca rezultat un semnal standard, cum ar fi un cod QR, furnizat de pasager companiei aeriane pentru a facilita emiterea tichetului de îmbarcare online.
  • Pentru verificarea DCC, acest portal public de stat va integra verificarea formularului PLF, utilizând formularul digital de localizare a pasagerilor din UE, care permite oferirea locului după check-in.
  • Restul de verificare a DCC, care are loc în aeroporturi pentru deținătorii de DCC în format fizic, să se poata efectua utilizând o aplicație de verificare.
  • Abținerea de la a solicita DCC la sosire, deoarece „ar avea o utilitate de sănătate redusă și ar putea duce la cozi inutile”, așa cum este recunoscut în Protocolul de securitate a sănatatii al aviației EASA-ECDC.

 

Scrisoarea comună trimisă de cele patru asociații poate fi descărcată la următorul link.

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.