Shadow

Hotelurile independente apelează la rezervarea directă și la un acord nou cu OTA

În scopul de a proteja locurile de muncă ale hotelurilor independente, directorul general al Logis Hotels, Karim Soleilhavoup, a solicitat companiilor și persoanelor fizice să își facă rezervările post-coronavirus direct cu hotelurile. De asemenea, a cerut OTA-urilor „să accepte negocieri pentru a construi un plan de sprijin urgent între toți, precum și să revizuiască, pentru viitor și în mod durabil, condițiile comerciale impuse hotelurilor independente„. 

 

Adevărul este că, la începutul acestei crize, Booking a distrus legăturile cu hotelurile, așa cum a informat evisionturism în altă știre, deși ulterior a încercat să justifice anularea fără cheltuieli

 

Acum, de la Logis Hotels, care grupează 2.400 de hoteluri independenți din toată Europa, ei denunță „atitudinea deloc examplară a acestor multinaționale, cu schimbări unilaterale în condițiile de vânzare cu efect imediat”, astfel încât „OTA-urile au înșelat hotelurile și au impus condițiile; cu practici de „marketing de teamă” pentru prospectarea hotelurilor independete în plină criză și pentru perceperea comisioanelor pentru plata cu întârziere a facturilor de câteva sute de euro”. Prin urmare, potrivit acelorași surse, „OTA-urile au pus în pericol supraviețuirea hotelurilor”

 

În acest sens, CEO-ul său reamintește că activitatea OTA se bazează pe un model în care procentul mediu de comisioane plătit de un hotelier independent ajunge la 18%, deși poate ajunge la 25%; în timp ce „valoarea anuală a comisioanelor plătite de acești hotelieri se ridică la 400 de milioane de euro„. 

 

Rezervarea directă ca politică de RSC en companii

Din toate aceste motive, Soleilhavoup apelează la clientul final, deoarece „fiecare are un rol important în protejarea locurilor de muncă locale, a da o semnificație profesiei noastre și în returnarea zâmbetului tuturor angajaților din industria hotelurilor independente. Trebuie să consumăm local, organic, social și solidar … iar rezervările noastre protejează munca noastră!”. 

 

Din acest motiv, adaugă el, „apelăm la simțul civic al tuturor, apelând la persoanele fizice și companii să își facă rezervările direct cu hotelierii. Dacă trebuie să călătoriti pentru afaceri si compania dvs. va cere să rezervați prin una din aceste platforme, cereți permisiunea jefului dvs. pentru a face rezervarea direct la hotel: nu numai că veți economisi bani, dar veți demonstra, de asemenea, respectarea valorilor companiei dvs. cu privire la politica de Responsabilitate Socială Corporativă (RSC)„. 

 

„Prin rezervarea directă cu hotelierul, clientul va participa activ la renașterea unui sector care este foarte afectat de criza actuală: este vorba de 100 de euro, banii care vor fi oferiți hotelului și angajaților săi; 100 de euro din care se vor plăti impozite, care vor contribui la reconstruirea finanțelor publice”, potrivit CEO-ului Logis Hotel. 

 

Noul acord cu OTA-urile 

Cu toate acestea, el subliniază că „vom avea nevoie de toți agenții din sector pentru reactivarea economiei, deci nu este dorința noastră în acest moment să apelăm la boicotarea platformelor„. 

 

Dar, după cum explica Soleilhavoup, „Pentru hotelieri independenți, a fi partner nu înseamnă să trimitem facturi de comisioane în perioadele de prosperitate, ci a găsi soluții în perioadele de adversitate„. Din acest motiv, solicită OTA-urilor să „colaboreze cu noi la crearea unui New Deal, axat pe trei puncte specifice:

1. – Un plan de sprijin urgent pentru hotelieri independenți, în vederea reactivării activității împreună.

2. – O reducere de cinci puncte în comisioane pentru toate șederile în acest an. 

3. – Începând cu 2021, echivalarea comisioanelor hotelierilor independenți cu cele ale grupurilor mari

 

Cu aceste măsuri speră, să „deschidă, în sfârșit calea către o colaborare pașnică și de durată în interesul tuturor. 

 

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.