Oprire masivă în industrie a modelului 737 MAX 8, în timp ce Boeing cade pe piața bursieră

Companiile aeriene din întreaga lume își parchează masiv aeronava Boeing 737 MAX 8 după accidentul suferit de Ethipioan Airlines, duminica trecută. Este vorba de același model implicat în accidentul înregistrat de Lion Air în luna octombrie a anului trecut cu 189 de morți, care a reînnoit întrebările cu privire la siguranța sa. Astfel, acestea urmează măsura luată lunea aceasta de către Administrația Aviației Civile din China (CAAC)

După accidentul fatal al zborului ET 302, duminica trecută în Etiopia, în care au murit 157 de persoane, Ethiopian Airlines a lăsat la sol toate avioanele sale Boeing 737 MAX 8 până la un nou anunț, măsura intrată în vigoare în aceeași duminică, 10 martie. O decizie similară a fost luată de Administrația Aviatiei Civile din China (CAAC), care a ordonat tuturor companiilor din țară care au acest model în flota lor să suspende utilizarea sa.

Acest lucru avea loc în timp ce Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (EASA) a anunțat luni că anchetează, împreună cu Administrația Federală a Aviației (FAA) din Statele Unite și cu producătorii Boeing 737 MAX 8, cauzele căderii avionului Ethiopian Airlines. Compania aeriană, la rândul său a informat că a recuperat Înregistrarea Digitală a Datelor de Zbor (DFDR) și Înregistrea Vocală din Cabină (CVR) al numărului de zbor ET302.

În plus, FAA pregătește o notă comunității internaționale de aviație civilă pentru a comunica ca 737 MAX 8 este încă utilizabil, în mijlocul unei preocupări generale în rândul pasagerilor, reflectată în mass-media țării. Într-o declarație, a spus că luni va „evalua și supraveghea siguranța avioanelor comerciale din Statele Unite” și a avertizat că dacă va identifica o „problemă care afectează siguranța”, va lua „măsuri imediate și adecvate”. 

Modelul aflat acum sub lupă, MAX este unul dintre cele mai moderne avioane de pe piață, capabil „să ofere cea mai mare eficiență, fiabilitate și confort”. Potrivit portalului Marketwatch. Boeing a vândut circa 350 de aeronave Max 8 și în decembrie a comunicat că comenzile au ajuns la 5.000 de la prezentarea sa pe piață.

Urmează decizia

Etiopia, China, Indonezia, Mongolia, Brazilia, Mexic, Singapore, Australia și India au raportat în primele două zile suspendarea acestui model de avion.

Autoritățile din Australia au anunțat marți suspendarea temporară a zborurilor operate cu avionul Boeing 737 MAX, o măsură care afectează atât zborurile interne cât și cele provenite din alte națiuni, a afirmat Autoritatea de Siguranță pentru Aviația Civilă australiană. Directorul său, Shane Carmody, declară că suspendarea va dura atât timp cât „vor strânge mai multe informații și examină riscurile” cu privire la siguranța modelului companiei Boeing. Deși nicio companie aeriană australiană nu are aceaste aeronave în flota sa, companiile aeriene, precum Silk Air din Singapore sau Fiyi, acoperă ruta spre teritoriul australian cu aceste avioane.

Acest lucru a fost anunțat si de Autoritatea Aviației Civile din India și, imediat, compania aeriană indiana Jet Airways, a încetat operarea celor cinci 737 MAX 8. Anul trecut, compania și-a anunțat intenția de a achiziționa 75 de avioane din acest model, care s-ar adăuga la comanda altor 75, pe care o semnase în 2015. Patru cetățeni indieni călătoreau în zborul companiei Ethiopian.

Ministrul Transporturilor din Indonezia a interzis luni zborurile avioanelor Boeing 737 MAX 8 până la efectuarea de inspecții pentru a se asigura că sunt capabile să zboare, care au început marti 12 martie 2019, fără a specifica termenele limită de reluare a operațiunilor.

Autoritățile indoneziene au făcut inspecții speciale în toate avioanele 737 MAX 8 după accidentul din octombrie al aceluiași model în care au murit cei 189 de ocupanți ai săi în Marea Java și ale căror cauze încă nu au fost determinate. Cercetările accidentului din Indonezia indică, printre mai mulți factori, un sistem automat al acestui model care inclină în jos vârful avionului, când detectează că nu are suficientă viteză pentru a rămâne în aer.

Compania aeriană națională Garuda Indonezia are un avion 737 MAX operativ, în timp ce compania low cost Lion Air are 10 în flota sa. Prima a spus într-o declarație că până în prezent nu a descoperit defecte la aeronavă și a asigurat că toți piloții săi au trecut prin instruirea necesară pentru a pilota acest model.

Autoritatea Aviației Civile din Mongolia a anunțat, de asemenea, lunea trecută suspendarea zborurilor aeronavei Boeing 737 MAX 8 a companiei de stat MIAT Mongolian Airways până la o nouă notificare. Compania aeriană a primit pe 21 februarie acest aparat unic și așteaptă să primească alte trei aeronave din același model. Aviația Civilă din Mongolia a spus că acesta va rămâne la sol până când Boeing va oferi o îndrumare pentru a asigura siguranța.

Compania aeriană marocană Royal Air Maroc (RAM) a ordonat luni imobilizarea singurului său B 737 MAX 8, după ce a acoperit duminică ruta Barcelona și Casablanca, până la un nou ordin, în timp ce compania, a cărei flotă de mediu și lung curier este compusă exclusiv din avioane Boeing, studiază situația. Compania aeriană are o comandă în așteptare pentru un al doilea avion din același model.

De asemenea, compania aeriană Cayman Airways, compania națională a Insuelelor Cayman, teritoriul britanic de peste mări și compania aeriană din Africa de Sud Comair, au decis să parcheze avioanele lor MAX 8.

De cealaltă parte a Atlanticului, compania aeriană braziliană GOL a făcut luni un anunț similar: suspendă temporar operațiunile sale cu cele șapte Boeing 737 MAX 8 pe care le folosea în special pe rutele spre Statele Unite, Caraibe și alte puncte din America de Sud. Decizia vine la câteva ore după ce Procon din Sao Paulo, un organism regional care apară interesele consumatorilor, a recomandat măsura ca și prevenție.

Și Aeromexico a anunțat luni suspendarea temporară a operațiunilor celor șase avioane Boeing 737 MAX 8 ale sale până când va exista informații mai clare cu privire la accidentul de duminică din Etiopia. „Siguranța operațiunilor sale și liniștea clienților este cel mai important lucru”, aspus compania mexicană într-un comunicat, modificând decizia anterioară. Cu toate acestea, atunci când a anunțat suspendarea operațiunilor acestui model, a reiterat că are încredere în siguranța flotei sale inclusiv în „avioanele Boeing 737 MAX 8 pe care le-a operat în ultimul an într-un mod sigur, fiabil și eficient”.

Mai multe companii, printre care cele europene Norwegian și Ryanair, compania aeriană argentiniană Aerolineas Argentinas, și cele americane, precum American Airlines, Southwest, United Continental și chiar cea canadiană Air Canada deciseseră să mențină în funcționare zborurile operate cu modelul Boeing 737 MAX 8. Cu toate acestea, toate aceste companii au trebuit să parcheze avioanele din acest model ca urmare deciziei Agenției Europene de Siguranță a Aviației (EASA), Administrația Naționala a aviației Civile din Argentina, Administrația Federală a Aviaiției (FAA) și Autoritatea de Siguranță a Aviaiției Civile din Canada au decis să suspende zborurile operate cu acest model de avion ieri, 12 martie 2019.

Ca urmare a directivei EASA de suspendare a zborurilor operate cu modelele Boeing 737 MAX 8 si MAX 9 pe teritoriul UE, și Romania a anunțat prin Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) suspendarea temporară a zborurilor începând cu ora 21:00 a zilei de 12 martie 2019 pe aeroporturile țării. Totuși această decizie nu afectează companiile aeriene românesti Tarom și Blue Air, deoarece acestea încă nu au avioane de acest tip în flota lor.  Tarom a semnat în luna iulie a anului trecut un contract de $586 milioane (520 milioane de euro) cu Boeing pentru cumpărarea modelului 737 MAX 8, dar care va fi fabricat abia în 2021. În schimb, Blue Air așteaptă livrarea a 12 avioane din acest model pentru al doilea trimestru al anului 2019.

 

Producătorul se prăbușește pe piața bursieră

Luni, Boeing înregistra o scădere de 10,82% pe Wall Street, lovită de piețe ca reacție la accidentul suferit de Ethiopian Airlines duminica trecută cu una din avioanele sale din prima versiune a modelului 737 MAX, cel de-al doilea incident într-o jumătate de an.

Cu câteva minute înainte de deschiderea sesiunii, în operațiunile electronice, Boeing avea o scădere puternică de 12%, care reprezintă o pierdere de capitalizare de aproape 30.000 de milioane de dolari, deși în cele din urmă a încheiat sesiunea cu aproape -13.000 de milioane de dolari de capitalizare bursieră (-5,33%), moderând scăderea inițială.

Fiind unul dintre cele mai importante componente ale Dow Jones, declinul lui Boeing prefigura că va duce în zona rosie cele mari 30 de companii cotizate din Statele Unite într-o zi, care altfel ar fi fost pozitivă.

 

 

Surse:

hosteltur.com

caa.ro

blueairweb.com/ro

seenews.com

cnbc.com

elpais.com/uy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.