Cum o pandemie a ajutat industria de croazieră să devină mai sustenabilă
Pandemia de COVID-19 a fost dezastruosă pentru industria turismului, iar segmentul croazierelor a resimțit intens și încă de la început pagubele. Dar totul are partea sa pozitivă, iar în acest caz a fost folosit pentru a aprofunda inovațiile care vor duce la decarbonizare și la reducerea impactului asupra mediului, făcând din această formă de turism una sustenbilă când a fost acuzată de contrariul.
Acest lucru a fost evidențiat în cadrul CLIA European Summit, desfășurat zilele trecute la Paris, unde președintele mondial al acestei organizații patronale, Pierfrancesco Vago, a susținut o conferință inaugurală în care făcut o trecere în revista amănunțită a eforturilor depuse de companiile de transport maritim în favoarea îmbunătățirii, profitând de traversarea deșertului în perioada de c...