Shadow

Se vor investiga scurgeri privind ajutoarele acordate TUI și efectul acestora asupra acțiunilor

BaFin, autoritatea financiară germană de supraveghere, va monitoriza mișcările acțiunilor TUI Group în zilele și săptămânile anterioare deciziei de a i se acorda mai multe ajutoare de stat la începutul lunii decembrie. După un proces început în noiembrie pentru a treia linie de ajutor de stat, acționarii TUI AG au aprobat săptămâna trecută o serie de mișcări care ar putea duce la dobândirea de către statul german a unei participații de până la 25% în grupul turistic prin conversia datoriei în acțiuni

 

BaFin a informat luni că „la fel ca în achiziții, vom examina prețul și evoluția acțiunilor TUI în mod obișnuit”, astfel încât procedura nu este ceva extraordinar. 

 

Anterior, expertul bugetar al fracțiunii Verzilor din Parlamentului Saxoniei de Jos, Stefan Wenzel, scrisese către BaFin pentru a solicita această supraveghere, deoarece în a doua jumătate a lunii noiembrie acțiunile TUI au crescut foarte mult și s-ar fi putut utiliza informații privilegiate cu privire la negocierile de ajutor de stat.

 

La jumătatea lunii noiembrie, s-a aflat că au fost deschise negocierile prin care TUI ar ajunge la aproape 5 miliarde de euro în ajutoare de stat. Ulterior, s-a confirmat la începutul lunii trecute, că TUI Group, optimist după semnarea celui de-al treilea pachet de ajutor de 1,8 miliarde €

 

Marți, 5 ianuarie, TUI AG a organizat o Adunare Extraordinară în format virtual pentru ca acționarii săi să poată ractifica toate acordurile încheiate în ultimele zile în legătură cu recapitalizarea lor în care intervin atât actori publici, cât și privați, potrivit TUI are aprobarea CE pentru o recapitalizare de 1,25 miliard de euro

 

Al treilea pachet de ajutor semnat de TUI Group cu statul german, bănci și acționari, în valoare de 1,8 miliard de euro, care include două acțiuni ale statului german, prin fondul de stabilizare economică, care a acordat ajutor companiilor cu problemele de lichiditate din cauza pandemiei, deschide ușa pentru ca statul să devină acționar al grupului. 

 

Declarația emisă de companie după ședința virtuală, cu participarea a 44,5% din capitalul social, explica faptul că acționarii au aprobat cele trei puncte principale de pe ordinea de zi cu o largă majoritate. În primul rând, reducerea capitalului social de la 2,56 euro pe acțiune la 1 euro a fost aprobată de 99,59% din acționari, iar majorarea de capital ulterioară pentru aproximativ 509 milioane de euro a fost ractificată cu 97,95%. 

 

Ulterior, dreptul de a converti Fondul de Stabilizare Economică (WSF) în actiuni ale TUI AG conform Participării sale Silențioase (participare fără vot) a fost susținut de 98,04% din acționari. 

 

Înainte de aceste voturi, toate detaliile celui de-al treilea pachet de finanțare fuseseră deja finalizate. În detaliu, WSF și TUI AG au semnat un acord pentru două participări silențioase pentru un total de 1,091 miliard de euro. Prima măsură cuprinde o acțiune fără drept de vot convertibilă în acțiuni TUI de 420 de milioane de euro, iar a doua atinge 671 de milioane de euro. 

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.