Shadow

Un lanț complex de evenimente a provocat accidentul Lion Air 737 MAX

Un lanț complex de evenimente a provocat accidentul fatal al unui 737 MAX al Lion Air în octombrie anul trecut, potrivit raportului final publicat vineri de către cercetătorii indonezieni de la Comitetul Național pentru Securitatea Transporturilor (Komite Nasional Keselamatan Transportasi/KNKT) al țării. Documentul de 322 de pagini identifică nouă factori care au contribuit la incidentul care a ucis cei 189 de ocupanți între pasageri și echipaj în luna octombrie a anului trecut. 

Lista problemelor și erorilor include un design deficitar al modelului Boeing, piese care nu au fost testate în mod corespunzător, o certificare eronată de către autoritatea de reglementare a SUA, o comunicare slabă între echipajul de zbor și abilități de zbor inadecvate și erorile piloților.

În cadrul unei conferințe de presă, investigatorul indonezian al accidentelor aeriene Nurchayo Utomo a declarat reporterilor că „poate, dacă unul dintre cele nouă lucruri nu s-ar fi întâmplat, accidentul tragic nu ar fi avut loc„.

Raportul afirmă că există indicii puternice că un senzor critic, care furnizează date sistemului de anti-blocare MCAS, a fost calibrat slab de către un atelier de reparații din Florida și nu a fost testat în mod corespunzător în timpul instalării de către personalul de întreținere al Lion Air.

Aceasta a mai indicat că Lion Air trebuie să fi reținut la sol avionul după ce a identificat defecțiuni în zborurile anterioare, și că lipseau 31 de pagini din înregistrările de întreținere ale companiei aeriene în luna octombrie.

Deasemenea, acesta raportează că capitanul nu l-a informat corect pe primul ofițer atunci când a oferit controlul, chiar înainte de prăbușirea fatală a avionului. Potrivit aparatului de înregistrare vocală din cabină, căpitanul a vorbit despre faptul că are gripă, iar primul ofițer i-a spus căpitanului că nu se află în programul său inițial și că a fost sunat la ora 4:00 pentru a i se aduce la cunoștință schimbarea rotației.

 

„Fără comentarii”

Lion Air a refuzat să comenteze.

Boeing a emis un comunicat în care spune că ia în considerare recomandările raportului și ia măsuri pentru îmbunătățirea siguranței modelului 737 MAX.

Avionul a fost interzis la nivel mondial și a fost lăsat la sol de la mjlocul lunii martie, după un al doilea accident fatal al Ethiopian Airlines.

Președintele și CEO-ul companiei Boeing, Dennis Muilenburg, a afirmat: „Ne adresăm recomadărilor KNKT privind siguranța și luăm măsuri pentru îmbunătățirea siguranței modelului 737 MAX pentru a împiedica condițiile de control al zborului care au avut loc în acest accident să se întâmple din nou”. 

El a adăugat că: „Apreciem parteneriatul nostru de lungă durată cu Lion Air și sperăm să continuăm să lucrăm împreună în viitor”. Șeful executiv al Boeing a mai spus că, de la prăbușiri, 737 MAX și software-ul său se confruntă cu un nivel „fără precedent” de supraveghere, testare și analiză globală de reglementare.

„În ultimele luni, Boeing a făcut modificări la 737 MAX și a adăugat un nivel suplimentar de protecție pentru software-ul de control al zborului MCAS la senzori„, a spus el. „În plus, Boeing actualizează manualele echipajului și instruirea pilotului, pentru ca aceștia să aibă toate informațiile de care au nevoie pentru a zbura în siguranță cu 737 MAX”, a spus Boeing. Producătorul american de aeronautică speră să reușească ca 737 MAX să reia serviciul înainte de sfârșitul anului.

Sursă: hosteltur.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.