Shadow

Câștigătorii concursului UNWTO și Sommet Education

UNWTO (Organizația Mondială a Turismului) și Sommet Education au selectat proiectele câștigătoare ale concursului lor „Hospitallity Challenge” în cadrul Summit-ului Mondial pentru Viitorul Turismului, care a avut loc la Barcelona. Cu acest concurs, UNTWO caută în vara anului 2020 inovații pentru recuperarea turismului. Câteva luni mai târziu, în noiembrie, anunță că, competiția de startup-uri are deja finaliști, iar la începutul anului organiza conferințe online cu aceștia. Acum, proiectele Chartok, Searchef și Join F&B au fost alese drept cele mai inovatoare dintre cei 30 de finaliști, selectați anterior dintre cele 600 de aplicații primite din întreaga lume. 

Cei trei câștigători, Chartok, Searchef și Join F&B, vor primi de la Eurazeo, principalul grup global de investiții din spatele Sommet Education, 100.000 de euro de finanțare pentru a susține și extinde dezvoltarea lor inițială. Anterior, cei 30 de finaliști au primit o bursă completă pentru programele lor de master, precum și alte cursuri de specializare în formare hotelieră, arte culinare și patiserie. Toate sunt predate de instituțiile Sommet Education: Glion Institute of Higher Education Education, Les Roches și École Ducasse.

50% dintre proiectele prezentate au vizat Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 8: muncă decentă și creștere economică. 

Eurazeo este hotărât să-și transforme puterea de finanțare într-un catalizator al tranziției către o societate mai durabilă, mai sănătoasă și mai prietenoasă cu mediul; o tranziție către o societate mai incluzivă, justă și egalitară.

În acest sens, Sophie Flak, managing partenr al CSR (Corporate Social Responsability) la Eurazeo, s-a convins că „aceste proiecte vor devenii companii inovatoare și eficiente cu valoare socială adăugată pentru industria hotelieră, opsitalitate în general și turism”; așa că și-a arătat satisfacția că „oferă spijin financiar acestor trei idei proaspete și oameni pasionați”.

Fotografie cu premiații, împreună cu reprezentanții UNWTO și Sommet Education.

Luz Alvarado, din Spania, care studiază Masterul in Management de Marketing pentru Turismul de Lux la Les Roches Marbella, și Joan Sanz sunt co-fondatorii, un software de colaborare pentru hoteluri care eficientizează munca în echipă și comunicarea între angajați, permițând creșterea productivității și interacțiunea.

José Luis Egas, din Ecuador, care studiază un MBA în International Hotel Management la Les Roches Crans-Montana, a imaginat Searchef, o piață virtuală de experiențe gastronomice reale și digitale cu bucătari, somelieri, bariști și mixologi, care conectează oamenii pentru a crea evenimente cu orice preț cu un serviciu de prima clasă.

Roger Obeid, din Canada, urmează un Master în Antreprenoriat și Inovare în Ospitalitate la Glion Institute of Higher Education. Cu proiectul Join F&B caută să ofere instrumente simple industriei hoteliere și serviciilor de alimentație și băuturi, pentru a include persoanele cu dizabilități de auz și mobilitate ca forță de muncă eficientă și esențială.

Noua generație de lideri

Secretarul general al UNWTO, Zurab Pololikashvili, a subliniat că „fără ospitalitate nu există turism. Și fără educație nu putem produce o nouă generație de lideri și profesioniști în turism care să repornească și să revitalizeze sectorul nostru„.

La rândul său, Benoît-Etienne Domenget, CEO-ul Sommet Education, a subliniat că „educația constă în stimularea talentului. Suntem foarte mândri să le permitem acestor minți creative să continue să-și dezvolte ideile în afaceri care vor avea un impact și vor transforma viitorul industriei noastre”.

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.