Shadow

Bruxelles investighează eliminarea zborurilor interne în Franța

Comisia Europeană (CE) a anunțat deschiderea unei investigații privind proiectul de eliminare a zborurilor interne din Franța în cazurile în care există o călătorie alternativă cu trenul de mai puțin de două ore și jumătate, decizie care, la vremea sa, a devenit emblematică în lupta împotriva schimbărilor climatice în țară. Bruxelles „a decis să efectueze o analiză aprofundată a dosarului și va deschide un dialog formal cu autoritățile franceze, la finalul căruia va lua o decizie „, potrivit lui Stefan De Keersmaecker, unul dintre purtătorii de cuvant ai Executivului comunitar. La data de 17 noiembrie anul trecut, autoritățile franceze au notificat decretul lor la Bruxelles. Aeroporturile franceze și unele dintre companiile de transport aerian au cerut Executivului european anularea dispoziției prevăzute în recenta Lege franceză a climei

De Keersmaecker a precizat că este o etapă procedurală care nu prejudiciază decizia definitivă de interzicere sau nu a măsurii. „Am înteles că autoritățile franceze intenționează să pună în aplicare această măsură de suspendare a zborurilor la sfârșitul lunii martie 2022, astfel încât Comisia să ia o decizie cât mai curând posibil”, potrivit informațiilor AFP, agenția de presă franceză, care sunt preluate de Le Monde.

„Neîntemeiat din punct de vedere juridic”

Uniunea Franceză a Aeroportoruilor (UAF) a depus o plângere pe 17 septembrie 2021, împreună cu Airports Council International Europe (ACI Europe).

Președintele UAF, Thomas Juin, consideră că articolul 145 din Legea Climei și Rezilienței, aprobată în iulie în Franța, este „neîntemeiat din punct de vedere juridic”, întrucât este cel care are în vedere interzicerea „serviciilor regulate de transport aerian pentru pasageri pe toate conexiunile de zbor pe teritoriul francez, a căror călătorie se face și pe rețeaua feroviară națională fără conexiune zilnică de o durată mai mică de două ore și jumătate”.

Mai multe despre această măsură în Franța în articolul: Va inlocui Air France KLM avioanele cu trenurile pe rutele interne?.

Juin a reamintit că acest articol din noile reglementări se bazează pe un text european care prevede excepții de la exercitarea drepturilor de circulație „în cazul producerii unor daune grave aduse mediului”, dar potrivit acestuia, „din motive locale, temporare și care nu aplică problemei încălzirii globale”.

La rândul său, Sindicatul Companiilor Aeriene Autonome (Scara), care susține că reprezintă jumătate dintre companiile aeriene franceze, deși nu include Air France, a anunțat și că a depus o contestație la Bruxelles, cu argumente similare cu cele ale aeroporturilor.

Conexiunile care intră în perimetrul legii sunt Marsilia-Lyon, Paris-Orly-Nantes, Orly-Lyon și Orly-Bordeaux. Cu toate acestea, textul prevede excepții pentru poștă. Legea o ratifică în special pe cea existentă, întrucât guvernul a obligat Air France să cedeze rutele în cauză în schimbul unui credit garantat de Stat de 7 miliarde de euro pentru a face față crizei provocate de coronavirus,  punând printre mai multe condiții Reducerea emisiilor de CO2 cu 50% până în 2024 în operațiunile sale interne din Franța, comparativ cu 2019, care a făcut parte din planul mai larg de mediu de reducere a gazelor poluante, prevăzut în lege.

În timpul dezbaterilor parlamentare, UAF contestase deja eliminarea acestor linii, în special Orly-Bordeaux care, înainte de criza de sănătate, transporta peste 560.000 de călători pe an.

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.