Shadow

Etichetă: agenții de turism

Touroperatori și sustenabilitate: scopul este de a colabora, nu a exclude sau stigmatiza

Intermediari
ABTA, Jet2holidays, TUI și easyJet Holidays și-au împărtășit obiectivele și cerințele de sustenabilitate cu partenerii hotelieri și cu alți colaboratori la WTM 2022. Cu o concluzie clară: vor lucra pentru ca toată oferta să urce în tren, fără a lăsa pe nimeni afară, pentru că a fi sustenabil nu mai este o opțiune.  Directorul executiv al asociației britanice a agențiilor ABTA, Mark Tanzer, a comentat deschiderea panelului că cei din asociație "credem cu fermitate că turismul ajută la îndeplinirea obiectivelor dezvoltării durabile mai mult decât orice alt sector. Poate fi un punct de lansare pentru a apăra sustenabilitatea, dar trebuie să ne gândim la modul în care putem echilibra acest lucru cu creșterea. El a adăugat că 40% dintre turiștii britanici aleg astăzi un furnizor sustenabi...

Haos în transportul aerian și incertitudine: rețeta ABTA pentru lunile următoare

Intermediari
Asociația agențiilor de turism britanice ABTA susține măsurile luate de aeroporturile și companiile aeriene din Regatul Unit, care vor fi prelungite în toamnă, și solicită, de asemenea, să se acționeze din timp cu privire la posibila revenire a Covid-ului pe terenul de joc.    ABTA și-a manifestat sprijinul deciziilor recente care vizează gestionarea numărului de călători, anunțate de exemplu de Aeroportul Heathrow care a prelungit limita de pasageri până în octombrie, sau cea a companiei British Airways, care anulează zborurile în avans pentru a avea mai bine controlată operațiunile în programul său de iarnă.    Asociația subliniază că, deși deciziile privind limitele pentru pasageri pot fi "controversate", acestea sunt necesare pentru menținerea încrederii consumatorilor, un "fac...

Booking.com revine pe profit în prima jumătate a anului 2022

Intermediari
Datorită profiturilor de 857 de milioane de dolari (856 de milioane de euro) pe care le-a realizat în al doilea trimestru, Booking.com a revenit la cifre negre în toată prima jumătate a anului 2022, perioada în care și-a dublat veniturile față de 2021.    Rezultatul primului semestru al acestui an reprezintă profituri de 157 de milioane de dolari (156 de milioane de euro) față de perderile de 222 de milioane de dolari (221 de milioane de euro) anul trecut. A fost rezultatul bun din al doilea trimestru, cu profituri de 857 de dolari față de pierderi de 167 de milioane de dolari (166 de milioane de euro) anul precedent, care a dat naștere acestui echilibru excelent.    Din punct de vedere al veniturilor, acestea au fost de 4,294 miliarde de dolari (4,292 miliarde de euro) din aprilie pân...

Expedia înregistrează în 2022 cel mai bun trimestru din istoria sa în rezervări

Intermediari
Expedia Group a prezentat în luna august rezultatele celui de-al treilea trimestru din 2022 în care a realizat mai multe recorduri și o îmbunătățire semnificativă a tuturor indicatorilor. Începând cu faptul că cu 26,139 miliarde de dolari (25.724 milioane de euro) în rezervări brute, a atins cea mai mare cifră din istoria sa într-un trimestru.  Această cifră a depășit cu 8% datele la care a ajuns grupul de agenții online în aceeași perioadă a anului 2019 si a fost cu 26% mai mare decât cea din 2021, când erau de 20,815 miliarde de dolari (20,486 miliarde de euro). Cifra de afaceri a companiei a ajuns la 3,181 miliarde de dolari, reprezentând cu 51% peste 2021 și cu 1% mai mult decât în 2019. EBITDA ajustat a fost de 648 de milioane de dolari (638 de milioane de euro), ceea ce reprezint...

Ce cere ABTA de la succesorul lui Boris Johnson?

Intermediari
Recunoașterea ponderii semnificative a industriei călătoriilor în economia Regatului Unit și menținerea unui dialog constructiv și continuu între liderii industriei, miniștri și oficiali. Acestea sunt câteva dintre solicitările adresate de Mark Tanzer, director executiv al asociației de agenții și touroperatori britanici (ABTA), noului premier care îl va succeda pe Boris Johnson după demisia sa.  Partidul conservator britanic a deschis cursa pentru alegerea candidaților pentru a deveni noul prim-ministru, în care se concurează ministrul de externe Liz Truss, și ministrul Economiei, Rishi Sunak. Astfel, Tanker a scris o scrisoare ambilor candidați, care călătoresc prin țară în august pentru a se face cunoscuți printre afiliații partidului și pentru a-i convinge să-i voteze. Pe 5 septe...

Noul Thomas Cook se extinde în Europa

Intermediari
Gigantul chinez de turism Fosun International extinde brandul Thomas Cook în Europa pentru prima dată de la relansarea acestuia ca OTA în 2020. Acesta va opera din Țările de Jos pe aceeași platforma digitală ca și afacerea sa din Regatul Unit, oferind zeci de mii de opțiuni de călătorie, pachete de parteneri noi si existente. La sfârșitul anului 2019, Fosun a preluat brandul în procesul de lichidare a operatorului de turism pentru 13 milioane de euro.  După cum am publicat pe evisionturism, noul proiect Thomas Cook a exclus să se ducă bătălia pe străzi și să aibă propriile agenții de turism, de când a fost lansat în septembrie 2020 pentru Regatul Unit. De fapt, ideea a fost să funcționeze doar online și chiar a mers mai departe și mai mult decât o OTA, se dorea să fie o platformă lifest...

Agențiile germane au început 2022 cu creșteri puternice ale rezervărilor

Intermediari
Veniturile agențiilor germane au crescut cu 302,6% în ianuarie 2022 față de aceeași lună din 2021, potrivit datelor din raportul lunar Reisebürospiegel ("Oglinda agențiilor de turism") întocmit de firma de consultanță ta-ts. Cu toate acestea, cifra de vânzări este în continuare cu 59,9% mai mică decât cea înregistrată în ianuarie 2019. Datele reprezintă o continuare a trendului pozitiv care a început la sfârșitul verii pe piața germană și care nu a fost întrerupt semnificativ, nici măcar odată cu apariția omicron.    Cifra de afaceri a produselor turistice, care include hoteluri și croaziere, au crecut cu 609,6% față de ianuarie 2021, deși reprezintă 60,1% față de 2019.    Așa cum corespunde unui scenariu în care turismul local continuă să fie foarte important, creșterea produsului...

Agenții de turism sunt mai populari și ii seduc pe tinerii britanici

Intermediari
Britanicii au mai multe șanse decât înainte de pandemie să meargă la un agent de turism pentru a rezerva, cu o schimbare semnificativă de atitudine din partea călătoriilor, potrivit unui raport al companiei Flight Center, cu aproape 30 de ani de experiență.    Studiul sau dezvăluie că mai mult de jumătate dintre consumatorii britanici, 54%, ar alege să rezerve cu un agent, mai degrabă decât independent, iar compania se așteaptă ca această cifră să continue să crească pe tot parcurusl anului 2022, pe măsura ce își dau seama de complexitățile pe care le implică călătoriile în era Covid și beneficiul de a avea îndrumarea unui expert pentru a respecta toate protocoalele.    Rezultatul acestui raport sunt în conformitate cu ABTA Travel Trends în 2022.   De când a început pandemia, vârsta ...

Flexibilitatea, noul normal din era post-COVID

Intermediari
În era post-COVID, consumatorii vor continua să solicite o mai mare flexibilitate de la companiile de turism, astfel încât vor trebui să se adapteze la această cerere tot mai mare din partea clienților lor. Acest lucru a fost evidențiat săptămâna trecută în cadrul mesei rotunde "Navigating the new normal" (Navigând noul normal) organizată în cadrul The Travel Convention 2021, marele eveniment anual organizat de asociația agențiilor britanice și a operatorilor de turism ABTA. "Flexibilitatea este noul normal. Contează cu adevărat: consumatorii vor continua să se aștepte la asta", a declarat Jo Rzymowska, vicepreședintele și directorul EMEA al Celebrity Cruises, la un eveniment în care a cerut, de asemenea, scăderea reducerilor pentru a oferi salarii mai bune pentru a soluționa pierderea de ...

Harta mondială a restricțiilor din fiecare țară

Transporturi
Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) a dezvoltat o hartă mondială interactivă gratuită online pentru a oferi călătorilor, companiilor aeriene și agențiilor de turism cele mai recente reglementări de intrare cu privire la COVID-19 din fiecare țară. Harta utilizează baza de date IATA Timatic, care conține informații complete despre documentația necesară pentru călătoriile internaționale.    Pentru a ține pasul cu situația dinamică privind COVID-19, Timatic este actualizat de peste 200 de ori pe zi, pentru a oferi informații precise especifice cu privire la restricțiile de călătorie actuale, pe baza cetățeniei și a țării de reședință.    "Pe măsură ce industria aviației se pregăteste pentru o repornire sigură, călătorii trebuie să știe ce țări sunt deschise și ce restric...