Însoțitorii de zbor ai Lufthansa convoacă la greve parțiale pe două aeroporturi duminică

Sindicatul german al însoțitorilor de zbor, UFO, a informat că a convocat pentru această duminică, 20 octombrie, o grevă parțială de cinci ore la Lufthansa, în huburile sale din aeroporturile din Frankfurt și München, ca măsură de presiune pentru a obliga compania aeriană să revină la masa negocierilor. 

 

Greva va avea loc între orele 6:00 (04:00 GMT) și ora 11:00 ora locală (09:00 GMT). Organizația sindicală solicită o creștere a salariului de 1,8% a mai spus că este posibil să fie convocate greve și la alte companii aeriene ale Lufthansa, care au avertizat că evitarea protestelor este în mâinile companiei dacă aceasta decide să negocieze din nou. 

 

Apelul la grevă are loc în perioada vacanțelor școlare de toamnă în multe regiuni din Germania. 

 

Organizația sindicală independentă de însoțitori de zbor UFO (Unabhängige Flugbeggleiter Organisation) a dorit să convoace o grevă nedeterminată în această vară la Eurowings și Germanwings și ulterior la Lufthansa, însă membrii săi nu l-au aprobat până la urmă

 

UFO a reziliat contractul colectiv cu Lufthansa în luna martie, desi compania aeriană nu l-a acceptat. Acum dorește ca compania să-l recunoască drept interlocutor în negocieri. 

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.