Cresc rezervările chinezilor pentru a petrece Anul Nou în destinațiile europene

Numarul turiștilor chinezi care sărbătoresc Anul Nou Chinezesc în Uniunea Europeană este din ce în ce mai mare. Rezervările chinezilor de destinații din UE între 4 și 10 februarie au crescut cu 9,2% în comparație cu anul trecut, potrivit ultimelor analize făcute de ForwardKeys, portalul specializat în prognozarea viitoarelor modele de călătorie pe observarea a 17 milioane de tranzacții zilnice. Această creștere este cu mult peste media mondială, care este cu 0,2% mai mare decât în 2018

Portalul menționează că turiștii chinezi nu par descurajați de încetinirea relativă a Chinei nici de îngrijorările legate de efectele Brexitului.

„UE va primi devreme o multitudine de călători chinezi înainte de vacanță pentru așa-numita Săptămână de Aur în 2019”, indică ForwardKeys, a cărui analiză de comportamente privind durata călătoriei identifică două tipuri de vacanțe: călătorii care sarbatoresc Anul Nou, cu o vizită prelungită în UE sau cei care fac excursii ocazionale în afara sezoanelor festive și se întorc în China pentru sărbătorile locale în timpul Săptămânii de Aur.

Conform studiului ForwardKeys, blocul UE-27, adică, cu excepția Regatului Unit, înregistrează o creștere consolidată a rezervărilor de 8,1%.

Pe regiuni din UE, cea mai mare creștere este înregistrată de țările din nordul continentului, cu 19% mai multe rezervări pe piața chineză în ultimul an. Țările din Vest (+6%) și din sudul Uniunii Europene (+6,1%) înregistrează o evoluție similară, în timp ce doar regiunea central/estică a UE rămâne în urmă, cu -3,7%. 

Pe de altă parte, cele mai recente numere ale ForwardKeys arată că anul turismului UE-China 2018, promovat de Comisia Europeană de Călătorii (ETC) pentru a poziționa Europa ca destinație pe piața chineză, continuă să aibă succes. În acest caz, țările membre ale Comisiei Europene de Călătorii (ETC) plus patru țări -Franța, Suedia, Turcia și Regatul Unit- au înregistrat, în ansamblu, o creștere a rezervărilor chineze de 11,1%.

Olivier Ponti, vicepreședintele de Insights la ForwardKeys, a comentat: „Turiștii chinezi au în mod clar Europa în topul destinațiilor preferate pentru călătoriile de lung curier. Inițiativele de marketing pentru a-i aduce aici au fost impresionante și dau rezultate. Până în prezent, nici economia chineză care a încetinit, nici Brexitul, nu au fost factori de descurajare, deci este corect să spunem că industria europeană a turismului este pregătită să sărbătorească Anul Nou Chinezesc”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.