Shadow

Etichetă: sustenabilitate

Sébastien Bazin: „Creșterea nu este în contradicție cu sustenabilitatea”

Actualitate şi Inovaţie
Sébastien Bazin, președinte și CEO al Accor, a insistat la Forumul Internațional de Investiții în Hoteluri (IHIF) de la Berlin că creșterea și sustenabilitatea nu se exclud reciproc. Dovada în acest sens este că, după ce anul trecut a deschis aproape 300 de unități pentru a ajunge la 5.304 în 110 țări, are încă 1.212 in proiect; și, în același timp, își menține angajamentul față de zero emisii până în 2050.  Anul trecut, Accor l-a recrutat pe Brune Poirson, fostă membră a Parlamentului francez și secretar de stat pentru tranziia ecologică, în funcția de șef al sustenabilității, pentru a-și îndeplini angajamentul net zero până în 2050. Eforturile pentru a realiza acest lucru includ electrificarea modelelor energetice ale hotelurilor sale, instalarea LED-uri de economisire a energiei în s...

Ceea ce este necesar în expansiunea hotelieră: repoziționarea în lux și lifestyle

Hoteluri
Marile lanțuri s-au angajat să crească în segmentul de lux, care este mai puțin sensibil la preț ăn fața posibilelor crize viitoare; și din ce în ce mai legat de un produs de lifestyle care este mai bine adaptat nevoii de noi experiențe pe care o caută clientul, ceea ce face ca aceste branduri să fie "mai profitabile și mai sustenabile", după cum a subliniat María Zaraluqui, vicepreședinte Global Development la Meliá Hotels International. În acest sens, a coincis cu reprezentanții Palladium, Accor și IHG cu care a participat la Conferința de Investiții Hoteliere Cushman & Wakefield.  Brandurile lifestyle Accor caută să crească în orașele în care activitatea lor este în concordanță cu cea a destinației, astfel încât această ofertă de activități, împreună cu alimente și băuturi (F&...

TIS dezvăluie câștigătorii Tourism Innovation Award 2022

Actualitate şi Inovaţie
TIS, Tourism Innovation Summit, a recunoscut încă o dată inițiativele și  proiectele care sunt dedicate inovației, digitalizării și sustenabilității în sectorul turismului. Tourism Innovation Awards 2022 au premiat șase proiecte de la diferite companii și instituții în acest scop.  Casa Batló a premiat Caixa Bank pentru cea mai bună experiență de utilizare pentru că a oferit vizitatorilor o experiență imersivă unică, atât în timpul vizitei, cât și înainte și după, datorită inteligenței artificiale, realității augmentate și machine learning. Finaliștii din această categorie au fost DigitalGuest, pentru instrumentul său de upselling pentru a facilita viața de zi cu zi a hotelierilor; și EMG, Essen Marketing Gmbh. pentru turul lor de oraș folosind ochelari de realitate mixtă. Vueling...

Touroperatori și sustenabilitate: scopul este de a colabora, nu a exclude sau stigmatiza

Intermediari
ABTA, Jet2holidays, TUI și easyJet Holidays și-au împărtășit obiectivele și cerințele de sustenabilitate cu partenerii hotelieri și cu alți colaboratori la WTM 2022. Cu o concluzie clară: vor lucra pentru ca toată oferta să urce în tren, fără a lăsa pe nimeni afară, pentru că a fi sustenabil nu mai este o opțiune.  Directorul executiv al asociației britanice a agențiilor ABTA, Mark Tanzer, a comentat deschiderea panelului că cei din asociație "credem cu fermitate că turismul ajută la îndeplinirea obiectivelor dezvoltării durabile mai mult decât orice alt sector. Poate fi un punct de lansare pentru a apăra sustenabilitatea, dar trebuie să ne gândim la modul în care putem echilibra acest lucru cu creșterea. El a adăugat că 40% dintre turiștii britanici aleg astăzi un furnizor sustenabi...

Primul tren din lume alimentat cu hidrogen operează deja în Europa

Transporturi
Germania a pus în funcțiune primul tren cu zero emisii, alimentat cu hidrogen, deschizând posibilitatea unei călătorii feroviare mai ecologică și sostenibilă și marcând un pas major înainte în tehnologiile pentru un transport mai ecologic în general. Operatorul feroviar regional LNGV a declarat că flota, realizată de gigantul francez Alstom la un cost de 93 de milioane de euro, va preveni emisia a 4.400 de tone de CO2 pe an.  O flotă de 14 trenuri Coronaria iLint construite de gigantul industrial francez Alstom pentru guvernul german din Saxonia inferioară a înlocuit locomotivele diesel pe cei 100 km (60 de mile) de cale leagă orașele Cuxhaven, Bremerhaven, Bremevoerde și Buxtehude, aproape de Hamburg. Primele trenuri din lume au o autonomie de 1.000 de kilometri, ceea ce înseamnă că p...

Dezvoltarea turismului post-pandemie: care țări sunt în fruntea clasamentului?

Actualitate şi Inovaţie
Compararea și măsurarea "setului de factori și politici care permit sustenabilitatea și reziliența sectorului de Călătorii și Turism, care, la rândul său, contribuie la dezvoltarea unei țări". Acesta este obiectivul Travel and Tourism Development Index 2021 elaborat de Forumul Economic Mondial, în care Japonia și Statele Unite rămân pe podium în ciuda impactului dur al crizei COVID-19 în acești ultimi doi ani. România a pierdut poziții în aceste ranking, ca urmare a rezultatelor slabe la indicatori, precum facilitățile pe care le oferă pentru a face afaceri, politici, infrastructură și factorii de atragere a cererii. Indicele de Dezvoltare a Turismului și Călătoriilor este o evoluție a Indicelui de Competitivitate în Călătorii și Turism (TTCI) pe care Forumul de la Davos l-a publicat în...

The Social Hub și conceptul său de cazare: partajarea pentru a câștiga toată lumea

Actualitate şi Inovaţie
Interviu/The Student Hotel a creat o nouă identitate The Social Hub, cu care vrea să identifice noul său model de afaceri, specializat în cazare hibridă. Acesta s-a dovedit a fi benefic "pentru cartierele în care ne aflăm și, de asemenea, pentru afacerile noastre", potrivit fondatorului si CEO-ului său, Charlie McGregor, care în acest interviu explică cum fac acest lucru.  ¿Cum se poate răspunde diferitelor gusturi și nevoi ale diferitelor segmente care se reunesc sub modelul hibrid al TSH: studenți împreună cu oameni obișnuiți ai hotelului și sejururi lungi? Modelul nostru original cu The Student Hotel s-a bazat pe cazarea diferitelor tipuri de hotel, oaspeți de afaceri și de agrement, precum și studenți pentru sejururi mai lungi. În ultimii 10 ani am creat un concept pe care l-am n...

UNWTO caută startup-uri pentru provocarea de a „trezi” turismul

Actualitate şi Inovaţie
UNWTO (Organizația Mondială a Turismului), prin Departamentul său de Inovare, Educație și Investiții, și-a propus să descopere cele mai creative companii care promovează Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODS) ale ONU cu Awake Tourism Challenge, al cărei termen limită de prezentare a candidaturilor se încheie pe 15 octombrie.  UNWTO se concentrează pe strategii de inovare, educație, transformare digitală și investiții pentru a aborda și depăși problemele și tendințele emergente în turism și startup-uri. Prin această abordare, se urmărește să promoveze digitalizarea turismului, construind un ecosistem pentru inovare și parteneriat care să optimizeze potențialul industriei de creare de locuri de muncă, creștere economică și sustenabilitate. Turismul și-a arătat rezistența după ce ...

Germanii caută și călătorii de business durabile

Intermediari
După doi ani de pauza din cauza COVID-19, călătoriile de business în Germania au revenit, deși cu o mai mare conștientizare a mediului. 56% dintre companii cu 250 sau mai multi angajați iau acum în considerare sustenabilitatea acestor călătorii la rezervare, ceea ce este cu șase puncte procentuale mai mult decât la începutul anului 2019, potrivit unui studiu privind călătorii de business în 2022 al Asociației Tour Operatorilor și Agențiilor Germane (DRV).  Pe segmentul de business, germanii nu doar caută doar standarde ecologice și sociale atunci când fac rezervări. În plus, două treimi dintre călătorii de business încearcă să combine mai multe întâlniri atunci când călătoresc, economisind astfel naveta, o creștere cu cinci puncte procentuale. Potrivit studiului, conștientizarea medi...

Companiile aeriene din lume care își reduc cel mai mult emisiile de carbon

Transporturi
Companiile aeriene europene și-au redus cel mai mult emisiile de CO2 la zborurile de lung curier, în perioada dintre mai 2019 și mai 2022. Acest lucru este evidențiat de raportul întocmit de IBA, o firmă de consultanță globală în domeniul informațiilor de piață pentru aviație, care monitorizează anual peste 65.000 de aeronave și 35 de milioane de zboruri.    Raportul indică faptul că cele mai importante companii aeriene din lume și-au redus emisiile de CO2 cu până la 17% din 2019. Aceasta urmează o scădere generală cu 5,9% a emisiilor de CO2 pe loc/kilometru parcus. Îmbunătățirile tuturor operatorilor au fost conduse în mod fundamental de reînnoirea flotelor cu avioane de nouă generație care sunt mai eficiente în consumul de combustibil.    Primul pe rază lungă, medie și scurtă SAS și...