Shadow

Etichetă: Germania

ITB Berlin: 90% din spații rezervate

Intermediari
Prima ediție a târgului de turism ITB Berlin post-pandemie, care va avea loc în perioada 7-9 martie, cu un nou format exclusiv B2B, pare ca se va dăsfășura bine, dovada fiind faptul că mai mult de 90% din spațiu a fost rezervat, care va fi ocupat de un total de 4.500 de expozanți din 150 de țări.  Potrivit unor surse din cadrul târgului de la Berlin, expozanții din Asia și din lumea arabă în special și-au sporit prezența, inclusiv Arabia Saudită, care are cea mai mare suprafață. Iar destinațiile mediteraneene, precum Spania, Grecia și Italia au, de asemenea, o participare mai mare. Georgia, țara gazdă din acest an este, de asemenea, bine reprezentată și va avea mai mult de 700 de metri pătrați de spațiu în nou Hub 27. Pe de altă parte, tehnologia și croazierele au crescut și ele,...

Luna ianuarie s-a încheiat cu vânzări record în Germania

Intermediari
Ianuarie este, din punct de vedere istoric, cea mai aglomerată lună pentru rezervările de călătorii în Germania, cel puțin asa a fost până când pandemia COVID-19 a lovit și  a distorsionat totul. Cu toate acestea, luna trecută s-au înregistrat vânzări record de călătorii de leisure în Germania. Acest lucru, pe lângă faptul că este o veste bună pentru toate piețele care primesc acest turism, este un pas înainte în ceea ce privește revenirea la normalitate.  Agenții de turism germani își arătaseră deja speranța într-o astfel de redresare, dar în situația actuală de incertitudine nimeni nu a vrut să pună mâna în foc pentru aceasta. Cu toate acestea, după sfârșitul lunii ianuarie, rezervările primite pentru călătoriile de vacanță au depășit de fapt recordurile din anii de dinaintea pandemie...

Germania: 2023 începe cu o revenire a rezervărilor și anticipează o vară excelentă

Intermediari
Anul 2022 s-a încheiat cu o performanță bună a rezervărilor în Germania, în ciuda incertitudinii datorate recesiunii economice din această țară. Și anul 2023 a început cu aceeași dinamică, potrivit unui raport al Travel Data + Analytics (TDA), care evidențiază in special ultima săptămână a anului trecut și prima dintre acestea ca momente de activitate maximă de vânzări  pentru călătoriile de agrement pe piața germană, care va sărbători în curând marele său eveniment profesional, ITB din Berlin.  Studiul, publicat la data de 31 ianuarie, indică faptul că în aceste două săptămâni piața emitentă germană "nu numai că a depășit cu mult nivelul de anul precedent, ci și săptămânile comparabile din 2019", precum și că vânzările pentru sezonul de iarnă au ajuns la 85% din nivelurile înregistrate...

2022, anul în care vânzările de călătorii nu au avut nivelul așteptat

Intermediari
Vânzările de călătorii în Germania au înregistrat progrese semnificative în 2022 față de 2021 și nu mai este nevoie să vorbim despre "annus horribilis" care a fost anul 2020. Dar, dacă comparăm rezultatele cu cele obținute în 2019, putem observa că, deși sectorul turismului face progrese bune, încă nu este la înălțime. Pote că industria însăși a pus atunci ștacheta prea sus pentru ceea ce avea să urmeze.  Cifra de afaceri totală realizata de companiile înregistrate în oglinda agențiilor de turism ta.ts (Travel Agency Technologies & Services) a crescut cu 71,8% în decembrie față de aceeași lună din 2021. Cu toate acestea, față de decembrie 2019, cifra de afaceri totală a emitentului german a fost în continuare cu 20,8% mai mică. Cifra de afaceri turistică germană arată o creștere de...

Turcia întrece Mallorca în rezervările înregistrate de TUI Germania

Intermediari
Cererea de vacanțe pe care TUI o înregistrează în prezent în Germania indică o creștere a vânzărilor de pachete de vacanță către Turcia pentru vara viitoare, până la punctul în care ar depăși Mallorca, care este din punct de vedere istoric destinația preferată de turiștii germani.  În clasamentul vânzărilor principalului touroperator din lume, următoarele poziții sunt ocupate de insulele grecești Creta, Rodos și Kos, în această ordine. În timp ce Cipru și Djerba înregistrează, de asemenea, o cerere mare de vacanțe pentru sezonul de vârf 2023. TUI reacționează la aceste schimbări ale cererii și-a extins deja oferta all-inclusive. Pe de altă parte, operatorul a indicat faptul că "aproape toate hotelurile proprii care se adaugă pentru vara oferă all-inclusive", opțiune pe care s-a co...

TUI va returna un alt ajutor de 730 de milioane de euro de la guvernul german

Intermediari
Compania germană TUI Group continuă returnarea ajutorului de stat care a salvat compania în timpul pandemiei de COVID-19. În iulie a rambursat 725 de milioane de euro, iar acum tocmai a încheiat un acord cu guvernul german pentru a returna cel puțin 730 de milioane de euro.  Acordul la care s-a ajuns prevede că cel mai mare operator de turism din lume va returna integral participarea tacită oferită de Fondul de Stabilizare Economică (FSM) al Guvernului, precum și o obligațiune garantată rămasă până la sfârșitul anului 2023, după cum a explicat compania. De asemenea, a detaliat ca rambursările vor fi refinanțate prin majorări de capital. Mai multe date despre aceste ajutoare publice - TUI returnează 725 de milioane de euro din ajutorul public - TUI începe să returneze ajutorul d...

Cresc rezervările în Germania: care sunt destinațiile preferate?

Intermediari
Cererea de călătorii este în creștere în Germania, în ciuda faptului că guvernul german prevede intrarea țării în recesiune în cursul anului 2023. Se vorbește deja de o schimbare a tendinței, după luni de încetinire și indecizie în rezervări, care vor reprezenta un beneficiu pentru activitatea turistică chiar din luna ianuarie.  Acest lucru a fost indicat de compania Traffics, care catografiază în totalitate ofertele tuturor operatorilor, și înregistrează numeroase căutări și rezervări de călătorii pe piața emitentă germană, atât pentru pachete, cât și "doar hotel", în special pentru lunile mai, august și septembrie 2023, potrivit fvw. Printre destinațiile internaționale pe care nemții le rezervă, după Turcia apare Spania, urmată de Egipt și, mai departe, de Grecia, Thailanda și Emirat...

Neckermann avansează în relansarea sa recuperând destinațiile lung-curier

Intermediari
Touroperatorul german Neckermann Reisen revine treptat la activitate după relansarea promovată de noul său proprietar, Anex Tour, care l-a cumpărat în 2020 după falimentul lui Thomas Cook din anul precedent. În acest moment, noul obiectiv este recuperarea destinațiilor lung-curier în sezonul de iarnă, ceea ce face în patru destinații internaționale.  După falimentul Grupului Thomas Cook din septembrie 2019, a fost deschisă o perioadă de așteptare pentru toate companiile sale, prezetându-se dificultăți semnificative în lichidarea operatorilor de turism, printre aceștia și Neckermann Reisen. În cele din urmă, Anex Tour Group a cumpărat brandul în 2020 și-a reluat activitatea la începtului lunii aprilie 2022. Astfel, pe tot parcursul acestui an, Neckermann a operat în principal cu S...

Agențiile germane: vânzări în creștere, dar prevăd schimbări în climatul de consum

Intermediari
Vânzările agențiilor de turism germane pentru sezonul 2023 merg bine, dar se așteaptă o schimbare a dispoziției consumatorilor în următoarele luni din cauza inflației. Mai precis, situația distribuției este bună pentru 21,2% din sector, ceva mai puțin satisfăcătoare pentru 54,8% și proastă pentru 24%.  Acest lucru este indicat de indicele climatului de vânzări fvwTravelTalk, la care participă atât agențiile fizice, cât și agențiile OTA și care indică un comportament "mixt", conform căruia unele companii consultate sunt "optimiste cu privire la viitor", dar în același timp "schimbări de sentimente nu poate fi exclus în următoarele luni" în rândul consumatorilor. Raportul privind comportamentul vânzărilor concluzionează că în prezent există "un optimism prudent". Această stare de spir...

Agențiile de turism germane cresc prețurile cu 22%

Intermediari
Prețul mediu al călătoriilor vândute în agențiile germane care fac parte din RTK Group a cunoscut o creștere medie de 22,69% în acest an față de 2019. "Sunt sigur că tendința de creștere a  prețurilor va continua", a explicat Thomas Bösl, director general al grupului, în cadrul Forumului de Turism Maspalomas Costa Canaria din Spania.  Prezentarea lui Thomas Bösl la forumul menționat mai sus a început cu un avertisment adresat întregii industrii a turismului: "Covid nu a trecut încă deși am dori să-l ignorăm. Și asta pentru că, dincolo de focare, pandemia continuă să genereze efecte pe termen lung asupra societății. De exemplu: costuri crescute și un sentiment de instabilitate, "ceea ce se observă în starea de spirit a clientului", a spus directorul general al RTK, unde sunt integ...