Până în prezent, situația rezervărilor pe piața germană de outbound nu este rea, însă recesiunea economică din Germania și inflația ridicată pe care o generează își pune amprenta asupra buzunarelor consumatorilor și se anticipează deja că segmente precum cuplurile tinere cu copii vor fi deosebit de sensibile la preț, cerând oferte și all-inclusive.
„Conform celor mai recente date privind piața de turism, pe care le colectăm lunar, putem observa deja o slăbire a călătoriilor de lung curier. În acest caz, tarifele zborurilor mai mari au impact deosebit. De asemenea, va exista o reducere generală a volumului”, a confirmat pentru fvw expertul Gfk Christoph Zeh.
„Unii consumatori nu se vor mai răsfăța cu o a doua sau a treia călătorie în plus față de vacanța principală”.
Astfel, spre deosebire de 2022, „va exista o retrogradare”, adică „oamenii vor încerca să economisească pentru vacanțe, având în vedere presiunea asupra veniturilor actuale ale gospodăriilor. În cel mai recent sondaj realizat Gfk, 42% dintre consumatorii consultați au declarat că vor căuta pachete mai ieftine.
40% doresc să aleagă o cazare mai ieftină, iar 39% doresc să călătoreasca mai des în Germania.
În cazul pieței emitente germane, evoluția climatului de consum în 2023 depinde de „modul în care evoluează războiul din Ucraina”, deoarece acesta poate anula alte aspecte pozitive, cum ar fi o piață a muncii stabilă sau planofarea prețului la gaze, deoarece gospodăriile sunt foarte dependente de costurile energiei. Și, în acest moment mai rămân încă două luni reci.
Mai multă incertitudine, mai puține rezervări
Pentru Zeh, „incertitudinea este încă prezentă chiar dacă ai bani necesari pentru a călători”, după cum reiese din faptul că sondajul Gfk din noiembrie a arătat că doar unul din cinci consumatori și-a rezervat o vacanță pentru 2023. La propriu, cheltuielile pentru încălzire în timpul iernii vor determina ce rămâne pentru vacanța de vară, cu excepția gospodăriilor cu cele mai multe venituri.
Mai multe informașii despre piața emitentă germană:
– 2022, anul în care vânzările de călătorii nu au avut nivelul așteptat
– Cresc rezervările în Germania: care sunt destinațiile preferate?
Asadar, merită să știm care este situația meteo în Germania , iar aceste date indică faptul că iarna durează între 22 decembrie și 21 martie, iar lunile decembrie, ianuarie și februarie sunt cele mai reci, cu temperaturi care coboară adesea sub zero grade. Dar prognoza pentru această iarnă este că nu va fi foarte frig.
Sursă: hosteltur.com