Shadow

Cinci elemente cheie pentru ca hotelurile să atragă nomazi digitali

Munca la distanță a devenit parte din noua normalitate, astfel încât posibilitatea de a combina munca și vacanța în așa-numita workation nu mai este exclusivă pentru cei care lucrează pe cont propriu, care până la pandemie erau singurii care puteau trăi ca nomazi digitali. Prin urmare, potrivit lui Álvaro Carrillo, directorul Institutului Technologic Hotelier (ITH) din Spania, „sectorul hotelier trebuie să fie pregatit, deoarece această nouă formă de călătorie se răspândește rapid„. Ana Cochofel, manager de piață la Cloudbeds, explică cum. 

După cum a subliniat Ana Cochefel, unitățile de cazare „se pot poziționa favorabil pentru a profita de această piață în creștere prin comercializarea de facilități și servicii care crează un mediu favorabil productivității”. În acest fel, ele pot „crește oportunitățile de venituri și pot atrage mai multe rezervări”.

Directorul general al Institutului Tehnologic Hotelier se angajează „să nu ratăm oportunitatea; trebuie să fim flexibili și să studiem noile nevoi care apar pentru această nișă de piață. A face hotelurile atractive pentru aceste sejururi mai lungi este o mare oportunitate de a obține un avantaj competitiv și a ne diferenția în ceea ce privește experiența clienților. Inovarea și tehnologia deschid calea în această nouă tendință.

Cele cinci sfaturi pentru a-i atrage pe cei care lucrează la distanță de la unitatea de cazare pentru a profita de această oportunitate de afacere sunt:

1- Atragerea călătorilor cu sejururi mai lungi

Sejururile mai lungi au devenit suficient de populare pentru ca Booking.com să introducă programul „Ideal for Work”, conceput pentru a permite unităților de cazare care răspund acestor nevoi, cum ar fi casele, să își crească veniturile prin atragerea călătorilor care doresc să lucreze la distanță.

Pentru a profita de cerere crescută de sejururi mai lungi, hotelierii pot stabili planuri de tarife săptămânale și lunare reduse (se recomandă un minim de 10%), care ar trebui să reflecte economiile la costurile de rotație camerelor, cum ar fi curățenia.

  1. Furnizarea facilităților potrivite

Oaspeții care rezervă acest tip de sejur au nevoie de anumite facilități: cel mai important o conexiune Wi-Fi puternică și fiabilă. De asemenea, au nevoie de birouri, scaune confortabile și de o iluminare adecvată pentru a lucra cu un laptop. Totodată, acestia preferă adesea opțiunea de a găti și zone de joacă pentru familie cu copii.

A se citi și Marriott își adaptează oferta hotelieră la tendințele post-pandemie.

Hotelierii ar trebui să se asigure că site-ul lor web și alte materiale de marketing prezintă aceste servicii cu fotografii. Cel mai important este să se asigure că oferă serviciile pe care le anunță pentru a oferi o experiență pozitivă oaspeților și, la rândul lor, pentru a obține recenzii pozitive.

  1. Accent pe flexibilitate

Luați în considerare modul în care puteți adăuga valoare pentru oaspeți odată ce se află în unitatea dumneavoastră de cazare, mai ales acum, când mulți dintre ei au mai multă flexibilitate decât oricând pentru a-și prelungi șederea sau pentru a se deplasa spre următoare destinație. De exemplu, dacă aveți și alte unități în portofoliu, îl puteți entuziasma pe oaspeți să călătorească într-o nouă locație, unde să înnopteze în alte unități de cazare ale companiei.

Totodată, luați considerare modalități de îmbunătățire a experienței oaspeților pe termen lung în afara hotelului, de exemplu oferind recomandări de restaurante și atracții turistice și colaborând cu furnizorii de restaurante și atracții turistice sau colaborând cu furnizorii de activități locale pentru a le oferi pachete turistice speciale sau reduceri la sale de sport.

  1. Menținerea unei strategii specifice

Strategiile de marketing și de stabilire  prețurilor trebuie să fie revizuite pentru a se asigura că sunt vizați clienții potriviți și se comunică cu aceștia la momentul potrivit pe parcursul itinerariului lor de călătorie.

Asigurați-vă că includeți cazarea în canalele pe care acest segment de clienți le utilizează pentru căutare. Această strategie poate implica necesitatea de a extinde numărul de OTA-uri și parteneri de distribuție cu care lucrați, inclusiv cei mai mici și specilizați, care percep, de asemenea, comisioane mai mici, pentru a obține mai multe rezervări.

Pentru a maximiza potențialul de venituri, creați planuri tarifare și strategii de stabilire a prețurilor competitive. De exemplu, se poate dezvolta un plan special de tarife „pay-per-stay” pentru a încuraja oaspeții să rămână mai mult timp, adăugând o reducere sau nopți gratuite pentru un sejur mai lung în perioade de ocupare redusă.

5.-Valorificarea tehnologiei

În timp ce pregătiți unitatea pentru tendințele emergente, încercați să automatizați fluxurile de lucru și operațiunile, ori de câte ori este posibil, în contextul lipsei forței de muncă. În prezent, este mai ușor ca oricând să gestionați cazarea de la distanță, în special în unitățile de închiriere pe termen scurt și casele de vacanță, utilizând tehnologii accesibile wireless, cum ar fi aplicațiile de intrare mobilă și de auto check-in.

Căutați soluții bazate pe cloud care sunt ușor de utilizat și care includ toate instrumentele necesare pentru a gestiona afacerea de cazare pe o singură platformă integrată, astfel încât hotelierul să se poată concentra pe oferirea unei experiențe memorabile clienților. 

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.