Shadow

KLM Royal Dutch Airlines a împlinit 100 de ani

7 octombrie 2019, KLM a sărbătorit 100 de ani de la înființare, fiind cea mai veche companie aeriană din lume care operează sub numele său inițial. Compania a început cu zboruri scurte spre Londra, apoi și-a extins serviciul prin zboruri intercontinentale în Asia și America. Compania regală olandeză are zboruri directe spre nu mai puțin de 162 de destinații din întreaga lume cu o flotă de 214 aeronave. În 2018 compania a transportat peste 34 milioane de pasageri, iar operațiunile sale sunt dirijate de peste 33.000 de angajați in toată lumea.

KLM

Primul zbor KLM, pe ruta Londra – Amsterdam

KLM a fost fondată în 1919 de către Albert Plesman și a operat primul zbor pe 17 mai 1920, de la Croydon, Londra la Amsterdam, la bordul aeronavei aflându-se doi jurnaliști britanici și o scrisoare de la primarul Londrei către omologul său din Amsterdam. Primul zbor intercontinental KLM a decolat pe 1 octombrie 1924 din Amsterdam cu destinația Jakarta. Călătoria a durat 55 de zile și a avut 21 de opriri. În următorii ani, serviciul intercontinental a fost extins. În 1930, au fost operate zboruri spre Curacao, iar în 1946 KLM a fost prima companie aeriană care a conectat Europa continentală și America, prin zborurile transatlantice Amsterdam – New York.

Primul zbor București – Amsterdam a fost operat în urmă cu 54 de ani, pe 31 martie 1965.

Inovație și grijă pentru mediu

În ultimii 100 de ani, spiritul antreprenorial al KLM și dorința de inovație au jucat un rol de pionierat în industria aviatică. În plus, eforturile companiei s-au concentrat pe atingerea obiectivelor de sustenabilitate și zboruri mai puțin poluante. Astfel, KLM oferă gratuit companiilor aeriene programul său de compensare a carbonului pentru zboruri mai sustenabile. De asemenea, angajamentele de sustenabilitate KLM au scăzut impactul asupra mediului prin: operarea a peste 1.500 de zboruri alimentate cu biocombustibil în 2018, 9.4 milioane de sandwich-uri produse sustenabil servite pe zborurile europene, cu 50% mai puține deșeuri până în 2030, iar tapițeria scaunelor noii clase World Business Class KLM este realizată din uniforme ale însoțitorilor de bord, reciclate.

Mai mult, alături de SKyNRG și SHV Energy, KLM va dezvolta prima fabrică din Europa specializată în producția de bio combustibil pentru industria aeronautică. Fabrica va fi construită în Delfzijl, Olanda și este programată pentru a fi inaugurată în 2022.

KLM „Flying-V”, avionul viitorului

În completarea eforturilor de evoluție a aviației sustenabile, KLM va contribui la cercetarea TU Delft într-un concept de zbor inovator cunoscut sub numele de „Flying-V”, care cuprinde o abordare cu totul diferită a designului aeronavelor, pentru susținerea unui zbor sustenabil pe distanțe lungi în viitor.

Pionier în sprijinul pasagerilor. KLM, prima companie aeriană care trimite notificări și cartea de îmbarcare pe Whatsapp și Facebook

Începând cu 2009, KLM și-a câștigat reputația de pionier în social media. KLM are peste 25 de milioane de fani și urmăritori pe diverse platforme sociale. Prin aceste canale, KLM primește peste 100.000 de mențiuni în fiecare săptămână, dintre care 15.000 sunt întrebări sau remarci. Acestora le răspund în mod personal mai mult de 250 de agenți, care formează cea mai mare și cea mai dedicată echipă de social media din lume. Pe WhatsApp, Facebook, Messenger, Twitter, LinkedIn, WeChat și KakaoTalk, KLM oferă răspunsuri clienților săi 24/7 in 9 limbi diferite: olandeză, engleză, germană, spaniolă, portugheză, franceză, chineză, japoneză și coreană. KLM a fost prima companie aeriană din lume care a oferit clienților săi opțiunea de a primi documente de zbor și actualizări prin Messenger, Twitter și WeChat.

KLM în România

KLM operează în prezent 2 zboruri cu plecare din București spre Amsterdam la programul de iarnă și 3 zboruri la programul de vară. Acestora se mai adaugă zborurile operate în parteneriat cu Tarom, membru a aceleiași alianțe aeriene. Aproximativ 75% – 80% dintre pasagerii români călătoresc spre destinații intercontinentale, dintre care cele mai cerute sunt America și Asia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.