Shadow

Județul Mureș – primul județ din România care investește în turismul sportiv

Comunicat de presă

Peste 20% din industria turismului la nivel mondial este reprezentată de turismul sportiv și generează peste 7,5 miliarde de dolari în fiecare an. În România potențialul turismului sportiv a fost foarte puțin luat în considerare și s-a concentrat în jurul câtorva competiții sportive organizate în diferite părți ale țării. Județul Mureș este primul județ din România în care s-au făcut investiții în turismul sportiv și care se promovează activ către publicul amator de adrenalină.

Resultado de imagen para Județul Mureș - primul județ din România care investește în turismul sportiv

Transilvania Motor Ring este cel mai mare complex dedicat sporturilor cu motor din România și singurul de acest fel din Transilvania și a fost inaugurat în Noiembrie, 2018. Obiectivul general al acestui circuit este de a crește contribuția turismului la dezvoltarea locală și regională a județului Mureș prin diversificarea serviciilor turistice, respectiv crearea în județul Mureș a unui „turism de nișă” – pentru amatorii de sporturi cu motor.

Acesta este situat în localitatea Cerghid, la 4 km de DN 15 (E60), la 10 km de Autostrada A3 și la 12 km de aeroportul Transilvania, fiind ușor accesibil din punct de vedere logistic. Cu o lungime de 3708 m, o lățime cuprinsă între 11 – 14 m, 11 boxe duble și facilități moderne (parcare, heliport, bufet, cazare, toalete, dușuri, ambulanță, centru medical etc.), Transilvania Motor Ring poate găzdui orice fel de competiție auto, moto și de ciclism, care se poate desfășura pe un circuit de asfalt, dar poate fi și închiriat la cerere, de către practicanții de sporturi cu motor. Investiția totală în circuit s-a ridicat la peste 55 milioane de lei, fiind realizată de Consiliul Judeţean Mureş, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013. În viitorul apropiat, Transilvania Motor Ring are în planul de dezvoltare și amenajarea unei piste de cross și short track enduro pe care să se poată desfășura competiții de gen, atât moto cât și auto.

Bucureștenii care doresc sa afle mai multe informații despre Transilvania Motor Ring, o pot face în cadrul Târgului de Turism al României, ediția de toamnă, care se desfășoară la Romexpo în perioada 14 – 17 noiembrie 2019.

Standul Asociației Visit Mureș este amenajat pe o suprafață de 50 mp, unde sunt prezenți și reprezentanții Centrelor naționale de informare și promovare turistică (CNIPT) din Sovata, Sighișoara și Reghin, dar și a reprezentanților Parcului auto pentru sporturi cu motor – Transilvania Motor Ring, din Cerghid, jud. Mureș.

Vedeta standului este Safety Car-ul circuitului Transilvania Motor Ring, un Jaguar F Type sport de 300 CP și 2000 cc, an de fabricație 2017, mașină ce asigură serviciile de siguranță pe circuit.

Prezența la stand a reprezentaților Transilvania Motor Ring are rolul de a conștientiza publicul larg, cât și cel de specialitate, despre existența acestui circuit în inima Transilvaniei și de a promova turismul de nișă ce poate fi practicat în județul Mureș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.