Shadow

Vola.ro: unde au călătorit românii în luna iubirii?

Comunicat de presă

Românii au profitat din plin de luna iubirii și au rezervat călătorii în doi de Valentine’s Day și Dragobete, destinațiile europene fiind din nou în topul preferințelor acestora. Așa cum era de așteptat, Italia este țara spre care s-a zburat cel mai des în februarie, orașele italiene fiind recunoscute pentru atmosfera romantică și varietatea de locuri dedicate îndrăgostiților.

Interesant este că, potrivit datelor emise de agenția de turism online Vola.ro, biletele de avion pentru Dragobete au fost mai scumpe decât cele pentru Valentine’s Day cu aproximativ 20 de euro. Pe de altă parte, în ceea ce privește durata șederii la destinație, cei care au călătorit de Valentine’s Day au petrecut mai multe zile la destinație față de cei care călătoresc de Dragobete. O explicație ar putea fi că Valentine’s Day a fost într-o zi de miercuri, astfel că turiștii au vrut să-și lege această zi de zilele de weekend pentru a profita de un city break prelungit.

Vola.ro: unde au călătorit românii în luna iubirii?

Care sunt cele mai populare destinații în februarie?

Deloc surprinzător, cele mai populare orașe în luna iubirii au fost Paris, cu cele mai multe rezervări de Valentine’s Day, și Roma, cu cele mai multe rezervări de Dragobete. De altfel, de Valentine’s Day, românii au călătorit în Paris, Bruxelles, Milano, Veneția, Atena, care însumează peste 51% din rezervările totale, iar de Dragobete, au ales să zboare în Roma, Catania, Veneția, Bologna, Paris, cu peste 37% din rezervările totale. În ambele cazuri, orașele italiene au fost în top 5 destinații cu cele mai multe rezervări de zboruri, cu peste 40% din totalul lor.

În ceea ce privește țările populare în ambele perioade analizate, Italia, Franța și Spania se regăsesc, ca de obicei, în topul clasamentului.

Există și câteva rezervări în afara continentului european, cele mai multe având destinația Maroc, țara africană fiind preferată pe timp de iarnă datorită temperaturilor calde și zborurilor accesibile.

Cât au costat zborurile în februarie?

De Valentine’s Day, tariful mediu/pasager a fost de 143 de euro, în timp ce de Dragobete, tariful mediu/pasager a fost de 173 de euro. Cei care călătoresc de Dragobete și-au rezervat biletele cu mai mult timp înainte, cu 31-90 de zile înainte de data zborului, în comparație cu cei care au ales călătoriile de Valentine’s Day, care au fost mai spontani în privința organizării unui sejur de Ziua Îndrăgostiților.

Cea mai ieftină rezervare de Valentine’s Day a fost 60 de euro, pe ruta București – Veneția, pe când cea mai scumpă rezervare a ajuns la 782 de euro, pe ruta Cluj-Napoca – Frankfurt. De Dragobete, care pică în timpul weekendului, prețurile au fost mai mari în comparație cu cele de Valentine’s Day: cea mai ieftină rezervare a fost 69 de euro, pe ruta Iași – Milano, pe când cea mai scumpă rezervare a fost pentru o destinație din afara Europei, 1.950 de euro, pe ruta București – Marrakesh.

„Februarie a fost o lună bună pentru turiștii din România, iar cele două sărbători ale iubirii, Valentine’s Day și Dragobetele, au jucat cu siguranță un rol semnificativ în deciziile lor de călătorie, mai ales că în multe dintre orașele europene au fost organizate evenimente speciale cu această ocazie. În plus, se simte în continuare efectul promoțiilor de Ieftinuarie la Vola.ro, ianuarie fiind luna în care clienții au putut achiziționa bilete la cele mai mici prețuri din an, astfel că mulți dintre ei au profitat de reduceri pentru a-și rezerva zborurile de Valentine’s Day sau Dragobete”, spune Claudia Tocilă, Head of Marketing, Vola.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.