Shadow

Via Transilvanica a câștigat Premiul Publicului în cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu 2023

Așa cum am informat în articolul Două proiecte din Romania au fost premiate de Comisia Europeană și Europa Nostra, două proiecte din Romania au intrat în cursa pentru a câștiga Premiul Publicului în cadrul Premiiilor Europene pentru Patrimoniu din acest an: Călăuzele Apelor și Via Transilvanica. Publicul a putut vota aceste proiecte printre alte proiecte din Europa selecționate de un juriu profesionist la Timișoara. Proiectul câștigător a fost Via Transilvanica, iar premiul i-a fost acordat în cadrul unei Ceremonii care a avut loc ca parte a Summitului European al Patrimoniului Cultural 2023 în perioada 27-30 septembrie la Veneția. 

Premiul Publicului 2023 – care include, de asemenea, un premiu în bani de 10.000 de euro– a fost acordat inițiativei Via Transilvanica, ROMÂNIA, un proiect remarcabil care a creat cel mai lung traseu de drumeție din România, având peste 1.400 de kilometri și conectând 12 situri din patrimoniul mondial UNESCO. Această inițiativă impresionantă din categoria Implicare & Conștientizare a cetățenilor a adunat cel mai mare număr de voturi, exprimate prin intermediul unui sondaj online, la care au participat aproximativ 27.000 de cetățeni din întreaga Europă.

Ceremonia Premiilor Europene pentru Patrimoniu 2023
Reprezentanți ai proiectului Via Transilvanica la Ceremonia de la Veneția din 28 septembrie.

Daniel Toda, un votant din România, a scris: „Via Transilvanica este, cu adevărat, un proiect magnific presărat cu ingrediente excepționale: natură, trasee și patrimoniu cultural. Este o aventură de neuitat, o călătorie în timp în vechea Europă, în sate prinse în timp, mănăstiri și castele medievale. Via Transilvanica este un șnur de aur care leagă toate aceste perle într-o experiență uimitoare”.

În cadrul evenimentului au mai fost acordate cinci Marii Premii următoarelor proiecte, fiecare dotate cu un premiu în bani de 10.000 de euro:

  • Grădinile Regale din Veneția, Italia, în categoria Conservare și Reutilizare Adaptativă
  • Podul Deba, Guipuzkoa, Spania, în categoria Conservare și Reutilizare Adaptativă
  • ACTA VISTA, Marsilia, Franța, în categoria Educație, Formare și Competențe
  • Muzeul Literaturii din Irlanda, Dublin, Irlanda, in categoria Implicare si Sensibilizare a Cetățenilor
  • Salvarea Patrimoniului Cultural Ucrainean Online (SUCHO), Ucraina, în categoria Campionii Patrimoniului

 

Mai multe informații despre premiu și proiecte la următorul link.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.