Shadow

Va fi complet rezervat turismul de vacanță din Europa în această vară?

Indicele de consum turistic al agenției de turism Hopper pentru primul trimestru al anului dezvălui că 56% dintre călătorii din SUA caută destinații de vacanță internaționale, în creștere cu 10% față de 2022. Iar din aceste căutări, 34% dintre ele vizează orașe europene. Raportul State of Tourism 2023 al motorului de căutare a zborurilor ieftine Going arată rezultate similare: 60% dintre respondenți spun că vor planifica mai multe călătorii internaționale decât anul trecut, în timp ce o treime spun că au făcut deja rezervări. Ce va înseamna tendința pentru destinațiile de vacanță europene?

De la InsideHook consideră că „este o veste bună pentru țările europene care au suferit atât de mult din cauza pierderii turismului în timpul pandemiei, pentru că cererea mare din America de Nord pentru aceste destinații se va traduce printr-un progres în desezonalizarea activității turistice, prelungind sezonul înalt”.

Potrivit acelorași surse „cei care se bucurau toamna de prețuri mai mici și de mai puțină aglomerație vor mai avea probabil aceleași avantaje în acest an. Desi acest lucru s-a întâmplat deja anul trecut, când Parisul și Amsterdamul erau încă plini la jumătatea lunii octombrie. De asemenea, se vor confrunta cu tarife de transport aerian mai scumpe”.

În acest sens, un purtător de cuvânt al Hopper a declarat pentru CNN ca prețurile zborurilor internaționale din Statele Unite au în prezent o medie de 876 de dolari dus-întors, ceea ce reprezintă o creștere de 35% față de aceleași date din 2022. Dacă destinația este Europa, media este de 801 dolari cu 27% mai mult decât în urmă cu un an.

Clsamentul celor mai cerute destinații internaționale în agențiile de turism Hopper din SUA în primul trimestru al acestui an, atât în bilete de avion cât și în hoteluri.

Există însă vești bune atât pentru turiști americani, cât și pentru destinațiile europene, după cum a subliniat Scott Keyes, fondatorul Going: „Volumul traficului transatlantic este cu 10% mai mare decât înainte de pandemie și este pregătit să crească și mai mult până în 2023″.

Așadar, el îi sfătuiește pe călătorii din SUA că „perspectiva unei Europe mai aglomerate nu ar trebui să vă ucidă speranțele de  a vizita continentul în acest an. În timp ce țări precum Grecia, Italia și Portugalia vor continua să înregistreze creșteri ale numărului de sosiri, acesta ar putea fi anul în care să alegeți destinații mai puțin cunoscute, cum ar fi Slovenia, Georgia și România, dacă sunteți în căutarea unor prețuri mai modeste și a unei aglomerații mai moderate.

A se citi și: Forța dolarului față de euro stimulează cererea pentru Europa în SUA.

 

Sursă: hosteltur.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.