Shadow

Cele mai originale 10 aeroporturi

În prezent, aeroporturile nu sunt doar infrastructuri de unde decolează sau aterizează zboruri, îndeplinind nevoile specifice ale pasagerilor conform unui concept. În acest sens, punând accentul pe legătura culturii, a locurilor și oamenilor, managerii aeroporturilor creează o nouă etapă în dezvoltarea acestor infrastructuri, dincolo de a constitui un spațiu în dezvoltarea acestor infrastructuri, dincolo și de fluxurile de trafic aerian și de pasageri, transformându-le în destinații în sine

Site-ul airlinetrends.com, specializată în identificarea tendințelor din sectorul aerian, a indicat că tendința este de a crea o experiență diferențiată pentru pasagerii care trec prin instalațiile lor, atât prin proiectarea continuă a proceselor eficiente și a terminalelor sale cât și dezvoltarea unui mediu diferit, cu un portofoliu unic și flexibil de magazine, alimente și băuturi și concepte de serivicii în zonele comerciale ale acestora.

Scopul este de a oferi utilizatorilor o atmosferă unică și confortabilă cu vederile sale, arhitectură și magazine. Unele aeroporturi au propriile lor particularități, cum ar fi grădinile botanice, altele surprind vizitatorii cu alegerea lor de divertisment, astfel încât timpul de așteptare al utilizatorilor lor să treacă mai repede.

Mai jos, o listă a 10 dintre cele mai extraordinare și neobișnuite aeroporturi, și o mostră a originalității lor în imagini, elaborată de portalul Perfecto Gurú.

1. Aeroportul Queen Tamar sau Mestia Airport din Georgia

Cele mai originale 10 aeroporturi

2. Aeroportul Alguaire din Lleida, Spania

Cele mai originale 10 aeroporturi

  1. Aeroportul Daocheng Yading din Tibet

Cele mai originale 10 aeroporturi

  1. Aeroportul Shenzen Bao’an, din China

Cele mai originale 10 aeroporturi

  1. Aeroportul Suvarnabhumi din Bangkok, Thailanda

Cele mai originale 10 aeroporturi

  1. Aeroportul Changi din Singapore

Cele mai originale 10 aeroporturi

  1. Aeroportul Internațional Indira Ghandi din Delhi, din India

Cele mai originale 10 aeroporturi

  1. Aeroportul Wellington din Noua Zeelandă

Cele mai originale 10 aeroporturi

  1. Aeroportul Internațional Hamad, Qatar

Cele mai originale 10 aeroporturi

  1. Aeroportul Franz Josef Strauss din München, Germania

Cele mai originale 10 aeroporturi

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.