CEO-ul grupului Ryanair, Michael O’Leary, pionierul european al modelului low-cost, prezice că prețurile zborurilor pentru pasageri vor crește în următorii cinci ani, pe măsură ce creșterea costurilor la combustibil și a taxelor de mediu le va afecta. El a adăugat că biletele de avion sunt „prea ieftine” și, pe multe rute, mai mici decât erau acum un deceniu, deși un raport recent din Statele Unite a indicat că au crescut cu 18% în aprilie, cel mai mult din 1963.
O’Leary a afirmat că „tarifele vor crește pentru că zborul este prea ieftin”, într-un interviu pentru ziarul britanic Financial Times, considerând că „tarifele de avion care costa mai puțin decât biletul de tren către aeroport sunt absurde”.
„Prețurile atât de mici au fot opera mea. Am câștigat mulți bani făcând asta. Dar, în cele din urmă, nu cred că a călătorii cu avionul este sustenabil pe termen mediu, cu un tarif mediu de 40 de euro”, a spus el, având în vedere că ar trebui să se ridice între 50 și 60€, cel puțin.
El și-a amintit că, în ultima săptămână a lunii iunie, zborul de la ora 22:10 de la Londra Stanted la aeroportul Milano Bergamo, Italia, pentru 13 septembrie, a fost vândut pe site-ul Ryanair pentru 9,99 lire sterline (11,60 euro). Un zbor de întors 15 zile mai târziu la ora 6 dimineața, avea același preț, aducând prețul total la 19,98 lire sterline (23,20 euro), mai puțin decât un bilet dus-întors de la Londra la Stanted, în aceeași zi.
În ciuda faptului că a fost un pionier al zborurilor ieftine, O’Leary a spus că nu crede că industria companiilor aeriene cu buget redus este sustenabilă.
Numai timpul îi va da dreptate sau nu. Cu toate acestea, O’Leary s-a răzgândit. În urmă cu aproximativ două luni, el spusese pentru RTE din Irlanda: „În ciuda tuturor discuțiilor despre impozitarea călătoriilor de transport aerian și că se va încheia… epoca zborurilor ieftine nu se apropie de sfârșit”.
Mai ieftine decât acum 10 ani
În timp ce prețurile zborurilor sunt mai mari decât media în această vară, datele de la Kayak.com arată că prețul multor bilete au scăzut in ultimii 10 ani, a menționat O’Leary.
„Biletele de avion de la Londra la Atena s-au înjumătățit în ultimul deceniu și multe destinații europene au înregistrat o scădere”.
Guvernul și Brexitul
O’Leary a criticat, de asemenea, guvernul britanic pentru „dezastrul” Brexit-ului pe care l-a învinuit pentru problemele actuale de personal din aviație.
El a susținut că Brexitul a împiedicat industria turismului să recruteze lucratori europeni pentru a umple golurile.
Sursă: hosteltur.com