Opt asociații de turism și călătorii din Europa au atacat „mozaicul de reguli” impuse de multe țări și au cerut încă o dată o mai mare coordonare din partea statelor membre ale Uniunii Europene pentru a călători în siguranță primăvara și a „salva vara”, așa cum a recomandat Consiliul European.
„Atât pasagerii, cât și companiile au nevoie de un cadru european stabil și coerent pentru a reporni călătoria și a se pregăti în siguranță pentru primăvară”, au spus angajatorii într-un comunicat publicat în această săptămână.
Organizațiile regretă mai ales că autoritățile naționale au ignorat recomandările Consiliului European și ale Comisiei Europene, care în decembrie anul trecut au stabilit că Certificatul Digital COVID al UE va fi valabil timp de nouă luni fără un vaccin rapel.
Cu toate acestea, mai multe țări, printre care Franța, Italia, Danemarca și Malta, au decis să scurteze valabilitatea permiselor de vaccinare pentru uz național la șapte sau trei luni și mai multe state au cerut de asemenea, testarea suplimentară a călătorilor vaccinați.
Organizațiile mărturisesc că sunt „foarte preocupate de acest mozaic de reguli emergente în toată Europa” și apară poziția Comisiei de a stabili valabilitatea certificatului COVID la nouă luni.
Ele critică faptul că mai multe state membre ale UE continuă să acționeze „unilateral”, adoptând o perioadă de valabilitate diferită a DCC, precum și reguli divergente cu privire la copiii și tineri sub 18 ani.
„Această inconsecvență a restricțiilor de călătorie din UE afectează în mod direct pasagerii și companiile individuale pentru a programa viitoare rezervări de călătorii și vacanțe”, avertizează acesta.
Asociațiile amintesc faptul că Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) pentru a reduce transmiterea COVID-19 sfătuiește evitarea adunărilor publice sau private mari, prelungirea folosirii a măștilor, contactul redus între grupuri de persoane la evenimente sociale sau medii de lucru, telemuncă și reducerea relațiilor între diferite familii, dar nu a inclus restricții de călătorie.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a subliniat, de asemenea, eșecul restricțiilor de călătorie de a limita răspândirea internațională a omicronului și constată „ineficacitatea unor astfel de măsuri în timp”.
Industria avertizează că restrcițiile de călătorie necoordonate în întreaga UE periclitează obiectivul inițial al certificatului COVID de a promova libertatea de mișcare în siguranță pe continent și, prin urmare, insistă autorităților să nu se abată de la abordarea marcată a instituțiilor comunitare.
Aceștia încheie prin a reaminti că sectoarele călătoriilor și turismului au suferit foarte mult de pe urma consecințelor economice ale pandemiei, care vor continua în anii următori. „Acum mai mult ca niciodată, coordonarea între guverne pentru a oferi reguli clare, sigure și consecvente este necesară pentru a sprijini încrederea călătorilor, pentru a salva sezonul estival și, în cele din urmă, pentru a asigura redresarea economică”.
Asociațiile semnatare ale declarației sunt: Airlines for Europe (A4E), Airports Council International (ACI), Cruise Line International Association (CLIA Europe), Asociațiile Europene de Agenții de Turism și Touroperatori (ECTAA), Asociația Europeană a Companiilor Aeriene Regionale (ETOA), The European Travel Retail Conferation (ETRC) și Asociația de Agenții Online și GDS-uri (EUTravelTech).
Sursă: hosteltur.com