Shadow

Au fost peste 2,9 miliarde de înnoptări în UE în 2023

Înnoptările în structurile de cazare turistică din Uniunea Europeană au ajuns la 2,920 de miliarde în 2023, cu 6,3% peste 2022, înregistrând de asemenea rezultate mai bune decât în 2019 (+1,6%). În cifre absolute, cele mai mari creșteri corespund Germaniei și Spaniei, potrivit primelor estimări publicate de Eurostat

În 2023, s-au înregistrat cu 171 de milioane de înnoptări în plus față de 2022 (+6,3%), determinate în principal de o creștere a înnoptărilor internaționale (+146%) și, într-o măsură mai mică, de o creștere a înnoptărilor interne (+25 de milioane).

Față de 2019, anul de dinaintea pandemiei, creșterea este de 1,6% întrucât nopțile au ajuns atunci la 2,87 miliarde.

Înnoptările în UE au depășit 2,9 miliarde în 2023
Evoluția numărului de înnoptări ale turiștilor interni și internaționali între 2008 și 2023. Sursa: Eurostat

Raportul subliniază că „nivelurile de turism (în termeni de înnoptări) au fost cu 25% mai mari decât în urmă cu zece ani (2013: 2,33 miliarde de înnoptări)”. 

Țările cu cele mai multe înnoptări

Cele trei țări cu cel mai mare număr de înnoptări au fost Spania (483 de milioane), Franța (456 de milioane) și Germania (433 de milioane).

Comparativ cu 2022, aproape toți membrii UE au înregistrat o creștere în 2023, doar Luxemburgul a înregistrat o mică scădere (-0,1%). 

În Malta și Cipru, creșterea a depășit 20%, iar în alte opt state membre ale UE a depășit 10% (Slovacia, Letonia, Bulgaria, Austria, Republica Cehă, Portugalia, România și Grecia). În cifre absolute, cea mai mare creștere a înnoptărilor a fost observată în Germania (+32,8 milioane de nopți) și Spania (+32,3 milioane de nopți).

Înnoptările în UE au depășit 2,9 miliarde în 2023
Înnoptări în structurile de cazare turistică, estimări pentru 2023 comparativ cu 2022 și 2019. Sursă: Eurostat.

Eurostat detaliază că, după trei ani, cu o pondere semnificativ mai mică a turiștilor internaționali (29%, 32%, respectiv, 44% din totalul înnoptărilor în 2020, 2021 și 2022), străinii au reprezentat 46% din cele 2,87 miliarde de înnoptări în 2023. Aceasta arată o revenire aproape de contribuția turiștilor internaționali de dinaintea pandemie (47%).

În ceea ce privește cazarea, hotelurile și cazările similare au fost segmentul dominant, cu 1,8 miliarde de înnoptări (63% din total), urmate de vacanțe si alte tipuri de cazare de scurtă durată (24%). Taberele au reprezentat 13% din total.

A se citi și

În Europa sunt in derulare peste 1.700 de proiecte hoteliere

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.