Shadow

Cei patru indicatori cheie pe care Booking îi monitorizează în 2023

Mii de hoteluri își vând zilnic camerele prin intermediul Booking.com, ceea ce permite OTA-ului să ia temperatura cererii de călătorie în timp real și să asculte tendințele pieței. Iar ceea ce Booking ascultă în acest moment sunt practic patru indicatori foarte puternici și revelatori ai comportamentului consumatorilor în urma pandemiei. Mireia Prieto, directorul regional al companiei pentru Europa de Vest, explică previziunile pentru acest an. 

interviu mireia prieto, booking.com
Mireia Prieto, directorul regional al Booking.com pentru Europa occidental. Sursă: Hosteltur.com.

Începuturi

La sfârșitul anilor 2000, când ați început să lucrați la Booking.com în biroul din Barcelona, cum era să lucrați în cadrul companiei? Era încă un start-up la acea vreme? (Booking a fost creată în 1996 la Amsterdam, dar abia în 2005 a fost achiziționată de grupul american Priceline).

Eram într-un mic apartament mic din Paseo de Gracia. Îmi amintesc că chiar găteam la birou. La acea vreme începeam să avem o importantă relevanță în sector, dar da, cred că aveam încă un spririt de start-up, din cauza modului în care lucram.

La ce vă referiți?

Nu aveam obiective specifice, vroiam doar să funcționeze bine. Era foarte mult spirit de echipă. Cred că cel mai important lucru dintre toate a fost simțul responsabilității. Dacă exista o problemă, trebuia să fie rezolvată, cu bun simț și cu toată bunăvoința de a face lucrurile cât mai bine. și cred că acum, când compania noastră s-a schimbat cu adevărat și suntem o multinațională foarte importantă care aparține Booking Holdings, cred că este important ca acest spirit să fie menținut, pentru că depindem de sectorul de cazare. Fără aceste unități, noi nu am exista.

Previziuni pentru 2023

Cum vede Booking ultima parte a anului 2023?

Istoric, foarte pozitiv. Am avut un an extraordinar. Ne așteptăm să fie un an record. De exemplu, în al doilea trimestru al anului, 268 de milioane de nopți au fost rezervate pe Booking.com, cu 9% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut și cu 26% mai mult decât în 2019. În urma pandemiei, asistăm la o redresare istorică a turismului.

Și cum au decurs lunile de vară?

Două din trei hoteluri ne spun că va fi o vară record. Nu numai atât, dar se simt puternici și vor să continue să investească în lunile următoare. Iar la Booking.com, prognozăm o creștere de două cifre a înnoptărilor în această vară.

Indicatori cheie

Așadar, cererea nu este în scădere, consumatorul dorește să continue să călătorească în ciuda inflației, a incertitudinilor economice etc.?

Suntem cu toții conștienți de situația macroeconomică în care ne aflăm. Dar există câțiva indicatori cheie foarte importanți în țările europene.

Ce indicatori?

În primul rand, prețurile medii ale hotelurilor de pe Booking.com nu scad, ceea ce reprezintă un indicador foarte important.

Pe de altă parte, se prelungește șederea medie, care în mod normal ne spune și cum merge piața. Oamenii nu își reduc zilele de vacanță și stau mai multe zile la unitatea de cazare.

Rezervarea în avans, un alt indicador foarte util pentru cazare, este și el în creștere. Cu alte cuvinte, oamenii continuă să planifice din timp și rezervă nopțile de hotel cu mai mult timp în avans, comparativ cu ceea ce am văzut anul trecut.

Deci, pe scurt, oamenii s-au obișnuit să trăiască în această normalitate a incertitudinii și de aceea continuă să călătorească?

Aceasta este realitatea noastră de astăzi. Aceasta este ceea ce vedem în datele noastre. Și mai există un al patrulea indicator, pe care și eu îl consider foarte semnificativ și care ne ajută puțin să luăm temperatura pieței: anularea. Oamenii nu anulează.

În concluzie, ne așteptăm că 2023 să fie un an istoric, un an record pentru Booking.com și pentru industrie.

Optimismul în rândul hotelierilor

Ce impact are această situație pe care ați descris-o asupra sectorului hotelier? Barometrul realizat de Booking.com și Statista arată că hotelierii se simt încrezători și stabili din punct de vedere financiar. De fapt, 39% din acest sector este dispus să investească în propria afacere în următoarele șase luni. Acest lucru este foarte important nu numai pentru sector, ci și pentru societate și economie în general.

interviu mireia prieto, booking.com
Birourile Booking.com din Barcelona. Sursă: Hosteltur.

Importanța recenziilor

Unele rapoarte indică faptul că, în urma pandemiei, calitatea percepută a hotelurilor din Europa a scăzut. Cât de importante sunt recenziile și evaluările lăsate de clienți pe Booking.com pentru competitivitatea unui hotel?

În cazul Booking.com, acesta este un element foarte important. Punctajul este oferit doar de un client care a fost cazat și nimeni nu poate modifica, schimba sau elimina o recenzie pe platforma noastră. Sunt comentarii reale. Prin urmare, dacă un hotel are o nota de 6,2 puncte sau 9,1 puncte, aceasta se raportează la numărul de comentarii pe care le-a avut această unitate. Acest lucru le oferă utilizatorilor o garanție. În plus, fiecare dintre noi are nevoi diferite atunci când călătorește, care variază de la cazarea pentru motive legate de muncă sau cu familia, etc., iar din acest motiv comentariile sunt de mare ajutor.

A avea recenzii mai bune pe Booking înseamnă că poți vinde mai bine un hotel?

Da

Cât de mult se poate măsura?

Variază foarte mult. Dar pot spune că este un criteriu de căutare și filtrare foarte utilizat. Recenziile sunt o sursă foarte importantă a conținutului pe care îl avem pe Booking.com și de aceea le traducem în 40 de limbi.

Gatekeeper

OTA Booking a scăpat, deocamdată, de a fi inclusă pe lista marilor companii de tehnologii clasificate ca gatekeepers în Uniunea Europeană. Cum apreciați acest fapt?

Lucrăm de mult timp cot la cot cu Comisia Europeană, furnizând toate informațiile pe care le putem furniza pentru a-i ajuta să ia decizia. în prezent, nu ne aflăm pe lista companiilor clasificate drept gatekeeper, dar asta nu înseamnă că nu vom fi pe această listă în viitor.

Vă așteptați să intrați pe acea listă?

De fapt, dacă rezultatele bune pe care le-am menționat anterior se confirmă în 2023, este foarte posibil sa ne aflăm pe acea listă anul viitor sau la sfârșrtul acestui an. Acum nu îndeplim una dintre cerințele cuantitative stabilite de Bruxelles, în ceea ce privește numărul de utilizatori lunari, dar este posibil să o îndeplinim până la sfârșitul anului.

Și dacă va fi așa?

Atunci ne vom afla pe lista respectivă și vom continua să cooperăm cu Comisia Europeană, funizând și notificând toate informațiile necesare. Trebuie să fim realiști: nu suntem încă pe listă, dar am putea fi. Aceasta nu este o problemă. Este o nouă perioadă la care trebuie să ne adaptăm cu toții.

A se citi și Booking.com scapă de legea antitrust digitală.

 

 

Sursă: hosteltur.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.