Shadow

Actualitate şi Inovaţie

Ştiri şi studii despre turism, destinaţii turistice, evenimente, tehnologie şi inovaţie

Clasamentul veniturilor din turism internațional în UE

Actualitate şi Inovaţie
Spania a fost țara Uniunii Europene (UE) cu cele mai mari venituri din turism de incoming, ajungând la 43.521 milioane de euro, urmată de Franța și Italia, potrivit datelor cu privire la comportamentul turistic al rezidenților din UE publicate de oficiul de statistică Eurostat.  La rândul său, Franța a obținut 41.680 milioane de euro de venituri din turism, în timp ce Italia a ajuns la 32.055 milioane de euro.  Germania și Marea Britanie ocupă următoarele locuri în clasament cu 29.666 milioane de euro în venituri și, respectiv, așa cum se arată în tabelul de mai jos.    Turism extern Clasamentul turismul extern (călătoriile în străinătate) este condus încă un an de turiștii germani, cu cheltuieli de 64.944 milioane de euro în cheltuielile sale în străinătate în 2012.  A doua piață em...

Patru megatendințe în turism potrivit multinaționalelor

Actualitate şi Inovaţie
Noile clase de mijloc din piețele emergente, progresele tehnologice, creșterea turismului urban și impactul generației baby boomer care începe să se pensioneze sunt cele patru tendințe majore care vor marca industria turismului în următorii ani, așa cum au indicat președinții și directorii generali a mai multor companii multinaționale din industrie în timpul Forumului Exceltur.  Panoul "Principalele tendințe în turism pentru 2014: viziunea liderilor în afaceri" a fost deschis de Taleb Rifai, secretarul general al Organizației Mondiale a Turismului (UNWTO), care a moderat această dezbatere ce a avut loc la 21 ianuarie în centrul de convenții Ifema Norte din Madrid. Așa cum a reamintit Rifai, "în 2013 turismului internațional a crescut cu 5%, în pofida constrângerilor economice", o cre...

Dubai introduce taxă turistică

Actualitate şi Inovaţie
Dubai, destinație din Emiratele Arabe Unite, va aplica de la 31 martie o taxă turistică sau impozit pe înnoptări, așa cum a confirmat Departamentul de Turism al emiratului. Punerea în aplicare a unor astfel de taxe este o tendință care câștigă teren în mai multe destinații pentru a finanța promovarea turismului. Noua taxă, care a fost numită "Tourism Dirham", a fost deja aprobată de guvernul de către guvernul din Dubai.  Impozitul pe înnoptări va varia între șapte dirhami (1,4 €) si 20 dirhami (4€) pe cameră și noapte, în funcție de categoria și tipul unității de cazare. Așa cum explică Departamentul de Turism al emiratului, acest nou impozit va fi "o taxă minimă care se aplică clienților își petrec sejurul în orice tip unitate de cazare, inclusiv hoteluri, hoteluri-apartamente, c...

Cele mai vizitate 100 de orașe din lume

Actualitate şi Inovaţie
Clasamentul celor 100 de orașe din lume care primesc cei mai mulți turiști străini este condus de trei mari orașe din Asia: Hong Kong, Singapore și Bangkok. Bucureștiul se află pe locul 64, pierzând 5 locuri față de anul precedent.  Lista a fost întocmită de firma de consultanță Euromonitor International și ține cont de sosirile de turiști străini, nu de înnoptări, înregistrate în anul 2012. După cum evidențiază Euromonitor, sosirile de turiști în cele 100 de orașe din clasament au crescut cu o rată anuală de 6,6%, depășind creșterea de 4,2% a sosirilor internaționale înregistrate la nivel mondial în 2012. În plus, în topul 10, șase orașe sunt situate în Asia. Creșterea orașelor asiatice este explicată prin creșterea economiilor emergente, mai ales China. De exemplu, sosiril...

Parcurile tematice și muzeele cele mai vizitate din lume

Actualitate şi Inovaţie
Parcurile tematice și muzeele sunt cele mai mari exemple de agrement de masă ale secolului XXI. Ambele modele au înregistrat cifre de vizitatori în creștere în pofida crizei. Strategiile lor de orientare către client precum și noile resorts integrate stabilesc tendințe în industria turismului.  Viitorul agrementului de masă, probabil, ia formă, chiar acum, în Asia. Marile orașe ca Shanghai, Hong Kong, Beijing, Tokyo, Singapore, Macao sau Jakarta plănuiesc deja noi resorts integrate, care vor include în același spațiu parcuri tematice, hoteluri, cazinouri și muzee de noua generație. Acest lucru este remarcat de John Robinet, vide-președinte al Aecom, companie americană care întocmește rapoarte anuale de referință în afacerea de parcuri tematice: "Theme Index/Museum Index, Global Attra...

Cele mai recente tendințe în turismul de lux

Actualitate şi Inovaţie
Rezultatele sondajului realizat de Small Luxury Hotels of the World (SHL) cu privire la cele mai recente tendințe în turismul de lux, modă, restaurante și tehnologie arată că turiștii de lux aleg ca destinații preferate Maldive, Italia și Franța.  Atunci când aleg un articol de lux respondenții preferă o vacanță de lux (42%), urmată de o experiență de neuitat (40%), ceea ce arată inclinația lor pentru aceste opțiuni mai presus de alte articole de lux tangibile, cum ar fi autoturisme, bijuterii sau haine. Acesta nu a fost cazul Canadei, unde 58% dintre respondenți au menționat ca prima opțiune o mașină de lux.  În ceea ce privește destinațiile de vacanță preferate, Maldive a depășit toate celelalte opțiuni (13%), urmată de Italia și Franța (12% și 11%, respectiv). Statele Unite și Canada ...

Turcia va obliga turiștii să obțină viza electronică înainte de a călători în țară

Actualitate şi Inovaţie
Viza turistică la sosire, pe care autoritățile din Turcia o acordau turiștilor atunci când aterizau pe aeroporturile țării, după ce plăteau 20 de euro, nu va mai fi disponibilă începând cu 10 aprilie . Aceasta va fi înlocuită de o viza electronică.  Noua e-viză esta valabila exclusiv pentru "scopuri turistice și comerciale", după cum informează Ministerul Afacerilor Externe din Turcia pe site-ul sau oficial www.evisa.gov.tr, unde poate fi cerut acest document, obligatoriu pentru a intra în această țară începând cu 11 aprilie. "Fiecare călător trebuie să obțină viza electronică, inclusiv sugarii și copiii (Chiar dacă copiii/sugarii sunt înregistrați pe pașapoartele părinților lor)", adaugă guvernul turc. După ce se cere viza online, se pote plăti cu cardul de credit sau debit al Ma...

Cele 20 de tendințe în tehnologie care vor transforma turismul

Actualitate şi Inovaţie
Industria turismului se confruntă cu o cursă tehnologică la care participă mii de actori, începând cu companiile start-up până la cele multinaționale, așa cum nu s-a mai trăit niciodată până acum. Aceste eforturi cresc an după an gradul de sofisticare al industriei turismului și nu există nici o zi în care să nu fie prezentată o inovație.  Sosirea de turiști internaționali la nivel mondial a depășit pentru prima dată în istoria sa cifra de un miliard de anul trecut și UNWTO estimează că până în anul 2030 numărul de călători va fi atins un volum de 1,8 miliarde. Cu toate acestea, concurența între companii și destinații va fi din ce în ce mai globală, precum și nivelul de exigență al clienților. Prin urmare, există o presiune tot mai mare pe industria turismului, care caută neîncent...

Turismul gastronomic, o oportunitate de a revitaliza și diversifica oferta

Actualitate şi Inovaţie
Turismul gastronomic: turiști și vizitatori care Își planifică excursiile și călătoriile pentru a gusta bucătăria locului sau pentru a desfășura activități legate de gastronomie. Acesta este definiția pe care o oferă experții consultați de Organizația Mondială a Turismului (UNWTO), care se arată a fi unul dintre cele mai creative și dinamice segmente.   Astfel, gastronomia se consolidează ca un element-cheie pentru diversificarea ofertei turistice și stimularea dezvoltării economice locale, regionale și naționale, cu valori de sustenabilitate bazate pe teritoriu, peisajul, marea, produse locale și autenticitate; toate acestea fiind în concordanță cu tendințele actuale ale consumului cultural.    Acest segment este deosebit de important pentru comunitățile rurale, potrivit Secretarului ...