Shadow

A fost publicat standardul ISO antiCovid pentru turism

Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO) a publicat „Specificația ISO/PAS 5643 Cerințe și recomandări pentru reducerea răspândirii Covid-19 în industria turismului”. Este vorba de un standard care va deveni o referință mondială cu cele mai bune practici pentru a reduce riscurile coronavirusului în sectorul turismului

Elaborarea acestor cerințe și recomandări a fost condusă de Spania, prin Asociația Spaniolă pentru Standardizare (UNE), membru spaniol al ISO și Institutul pentru Calitatea Turismului Spaniol (ICTE)cu sprijinul Secretariei de Stat a Turismului al Ministerului Industriei, Comerțului și Turismului.

Specificația ISO/PAS 5643 stabilește cerințe și recomandări pentru a preveni răspândirea SARS-CoV-2 în organizațiile turistice pentru a proteja atât angajații, cât și turiștii și rezidenții și pentru a oferi servicii turistice mai sigure pentru toți, generând încredere. Acoperă practic toate subsectoarele turismului.

Procoalele antiCovid acoperă practic toate subsectoarele turismului.

În iulie 2020, Spania, sub conducerea ICTE, a prezentat proiectul său ISO/TC 228 Turism și servicii conexe. După aprobare, la sfârșitul lunii septembrie, un grup format din experți din peste 20 de țări și organizații internaționale de prestigiu, precum Organizația Internațională a Turismului (OMT), patronatul hotelier european (HOTREC) sau consumatorii europeni (ANEC) au început lucrările. Mulți experți s-au alăturat de atunci și, după mai multe dezbateri intense, noul standard a fost publicat în cele din urmă.

Trei mari capitole

Specificația ISO/PAS 5643 este împărțită în trei capitole mari. Primul concentrează cerințele comune pe care trebuie să le îndeplinească toate organizațiile (măsuri generale, plan de urgență, cerințe de informații, personal, curățenie și dezinfectare și măsuri cu privire la ventilație, etc.).

Al doilea capitol include orientări specifice pentru fiecare dintre subsectoare (de la plaje la restaurante, la viața de noapte, cazare sau vizite turistice).

La rândul său, al treilea bloc mare este alcătuit din servicii auxiliare sau complementare, ale căror cerințe trebuie să fie îndeplinite numai de acele organizații turistice care au aceste echipamente sau servicii (băi publice, lifturi, piscine, zone pentru copii, magazine, etc.

Documentul este completat cu o anexă informativă privind măștile (tipuri, instrucțiuni de folosire, etc.) și o a doua anexă cu considerente de accesibilitate de luat în considerare la proiectarea planului de urgență.

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.