Shadow

Etichetă: comunicat de presă

Record de zboruri anulate de către companiile aeriene

Actualitate şi Inovaţie
Comunicat de presă După un an de restructurări masive în nenumărate industrii, printre care și aviația, odată cu relaxarea restricțiilor și reluarea călătoriilor, companiile aeriene se confruntă cu o altă criză fără precedent, de data aceasta una de personal și de comunicare, iar pe alocuri și de aeronave. Drept urmare, în ultima vreme, există o avalanșă de zboruri anulate pe ultima sută de metri de către companiile aeriene. Din fericire, pasagerii pot solicita compensații de până la 600 de euro, în funcție de distanța zborului, conform specialiștilor FlightClaim.ro, companie specializată în asistarea pasagerilor cu zboruri întârziate, anulări sau suprarezervări pentru a obține compensațiile legale de la companiile aeriene.   Lipsa de personal și aeronave, plus crizele de comunica...

Eturia și Răzvan Pascu lansează 2 noi zboruri charter spre insulele Seychelles, în martie 2022

Uncategorized
Comunicat de presă După ce în preajma Sărbătorilor de Paște din acest an agenția de turism Eturia și Răzvan Pascu au scris istorie în turismul din România prin lansarea primului zbor charter direct București-Seychelles, astăzi acelaşi parteneriat anunță că vor repeta experiența și în februarie – martie 2022, de altfel cea mai bună perioadă pentru a vizita acest paradis din Oceanul Indian. Dată fiind cererea crescută pentru călătoriile spre această destinație, și de această data vor fi 2 zboruri charter, cu mai multe opțiuni de cazare. Zborurile Bucureşti-Seychelles vor fi operate cu o aeronavă Airbus A320neo de către linia aeriană națională a Insulelor Seychelles - Air Seychelles, companie deţinută parţial de Etihad Airways. Experții în turism de pretutindeni, precum și turiștii c...

Travelminit.ro: Creștere cu 34% a rezervărilor făcute cu vouchere de vacanță

Actualitate şi Inovaţie
Comunicat de presă După ce anul trecut românii s-au văzut nevoiți să își amâne sau chiar să își anuleze vacanțele pe fondul apariției pandemiei, în prezent asistăm la o creștere a numărului de rezervări și, implicit, a numărului de turiști. Cum zvonurile unui al patrulea val pandemic sunt din ce în ce mai prezente și mulți români sunt descurajați de schimbările de pe-o zi pe alta în ceea ce privește condițiile de călătorie sau necesitatea testării PCR, atenția turiștilor români se îndreaptă tot mai des spre destinații interne. Conform unui studiu al platformei de rezervări hoteliere Travelminit.ro realizat împreună cu Sodexo, la această creștere a turismului intern contribuie și faptul că românii își pot achita cazarea cu voucherele de vacanță primite de la angajatori. Creștere c...

Tendințe pe piața muncii: joburi digitale care nu existau acum zece ani

Actualitate şi Inovaţie
Comunicat de presă În ultimii ani, evoluția rapidă a tehnologiilor moderne, dezvoltarea unor platforme online și ritmul tot mai intens al vieții ne-au schimbat radical nevoile, modul în care funcționează creierul nostru, dar și comportamentul nostru din viața de zi cu zi. În acest context, piața muncii s-a transformat la rândul ei semnificativ, astfel că astăzi putem discuta despre numeroase joburi care nici nu existau cu zece ani în urmă. Oferta de locuri de muncă este acum mai variată ca niciodată, iar abilitățile digitale și capacitatea de adaptare sunt aptitudini care, în unele cazuri, pot cântări mai greu decât studiile sau experiența. Schimbările, însă, nu se opresc aici. Care sunt joburile care nu existau acum zece ani Impactul tehnologiei s-a resimțit din plin în pi...

Grupul Air France-KLM anunță noi rute în portofoliu din această toamnă

Transporturi
Comunicat de presă Eliminarea restricţiilor pentru cei vaccinaţi și condiţiile mult mai lejere pentru călătorii în multe dintre destinațiile cheie de vacanță ale lumii, au dus la o creștere a numărului de rezervări și, implicit, de zboruri similar celui din 2019. De asemenea, pandemia a lărgit orizonturile turiștilor cu privire la potențialele destinații în care își pot petrece vacanțele, astfel că, în ultima perioadă, tot mai multe persoane își îndreaptă atenția spre locații exotice. Drept urmare, pentru sezonul de iarnă 2021, grupul Air France-KLM anunță introducerea de noi rute în rețeaua lor, preponderent spre destinații de plajă din întreaga lume, cu plecare din Paris – Charles de Gaulle și respectiv Amsterdam – Schiphol. Destinațiile de city break-uri înlocuite cu vacanțele...

Ce hoteluri rezervă românii pentru aventuri extraconjugale?

Actualitate şi Inovaţie
Comunicat de presă Conform unor studii realizate recent în Statele Unite ale Americii, aproximativ 40% dintre cuplurile necăsătorite și 25% dintre cuplurile căsătorite s-au confruntat cu cel puțin un episod de infidelitate. Acelasi studiu spune că 20% dintre barbați caută o relație extraconjugală, în timp ce procentul în rândul femeilor este de 13%. Specialiștii psihoterapeuți sunt de părere că fenomenul relațiilor extraconjugale a fost accentuat de perioada post-pandemică, iar această situație a fost cu siguranță replicată și în România. În anul 2020, una din trei căsnicii a sfârșit într-un proces de divorț. Împreună cu specialiștii în rezervări hoteliere din echipa Travelminit.ro, dar și cu hotelierii parteneri, am realizat o listă a caracteristicilor căutate de amatorii de aventuri e...

Vola.ro: „Am atins deja pragul de 90% din vânzările de bilete de avion din anul 2019”.

Actualitate şi Inovaţie
Comunicat de presă 1 din 5 zboruri cu plecare din România suferă cel puțin o modificare a orarului de zbor. 1 din 15 pasageri își greșește rezervarea efectuată și are nevoie de asistență în a remedia informațiile introduse eronat. Timpul de așteptare în aeroporturile din țară este dublu față de acum 4 luni. Acestea sunt statisticile începutului de sezon de vârf care a adus celei mai mari platforme de rezervări de bilete de avion din Romania creșteri substanțiale față de vara anului trecut și un rulaj de aproximativ 90% comparativ cu vânzările de bilete de avion din vara anului 2019. Vânzările de bilete de avion se apropie de pragul de 90% față de anul 2019 Tendințele în turism arată deja revenirea la obiceiurile de consum existente înainte de pandemie, cum ar fi city-break-urile,...

Organizația Germană pentru Turism: „După un an de turism deficitar, repornim motoarele turismului prin promovarea tradițiilor și meșteșugurilor autentice”

Actualitate şi Inovaţie
Comunicat de presă Vara anului 2021 este momentul zero pentru majoritatea destinațiilor turistice, iar Germania își propune să atragă turiștii din întreaga lume prin promovarea tradițiilor, a meșteșugurilor tradiționale și a ofertei culturale vaste în tot ansamblul său. 2020 – România în topul țărilor-sursă cu cea mai mică scădere a numărului de înnoptări  Pandemia de coronavirus a adus incomingul German aproape de punctul în care se afla în anul 1993. Dacă în perioada 1993  - 2020 incomingul German a înregistrat recorduri anuale consecutive și creștere totală de peste 159%, în anul 2020 numărul total al înnoptărilor înregistrate a fost de 32 milioane. Scăderea față de 2019 a fost de aproximativ 70%. Românii au efectuat un total de 0,8 milioane de înnoptări în anul 2020, în sc...

Tot mai mulți români pleacă în city break-uri în această vară

Actualitate şi Inovaţie
Comunicat de presă De peste o săptămână, Europa este “pe verde” în ceea ce privește călătoriile, astfel că persoanele care vin din ţările europene nu vor mai fi nevoite să stea în carantină și nici măcar să se testeze PCR, ori să arate dovada vaccinării înainte de intrarea în România. În acest context, tot mai mulți români își îndreaptă atenția spre vacanțe de tip city break, fapt confirmat și de specialiștii Vola.ro, cea mai mare platformă de rezervări de bilete de avion din România. Astfel, 42% dintre rezervările efectuate în ultima perioadă sunt zboruri dus-întors, cu durată de până la 4 zile, spre destinații din sud-vestul Europei. Italia, Spania, Marea Britanie, Germania și Grecia rămân destinațiile preferate de vacanță ale românilor și în 2021 Destinațiile externe prefer...

Tendințe în digitalizare: peste 92% dintre românii din mediul urban folosesc cel puțin un dispozitiv digital în viața de zi cu zi

Actualitate şi Inovaţie
Comunicat de presă Schimbările impuse de pandemie în ultimul an au reconfigurat piața muncii atât pentru angajatori, cât și pentru angajați. Odată cu tranziția către work from home, cu apariția turelor de lucru pentru evitarea aglomerațiilor de oameni și a multor alte modificări, nevoia de a implementa sisteme automatizate, de a digitaliza procesele a devenit tot mai mare. De altfel, conform unui raport publicat de Comisia Europeană - ICT for Work: Digital Skills in the Workplace - în ultimii ani, investițiile făcute în IT&C de către marile companii pentru a îmbunătăți eficiența la locul de muncă au crescut semnificativ, inclusiv în domeniile de activitate care, în mod normal, nu au focus pe digital: agricultura, confecțiile și construcțiile, printre altele. Iar acesta este numai...