Shadow

Zi: 25 august 2020

Lufthansa este de acord cu reducerile temporare ale piloților pentru a evita concedierile

Transporturi
Compania aeriană germană Lufthansa a încheiat un acord cu sindicatul piloților Cockpit pentru a efectua o serie de reduceri temporare și pentru a evita disponibilizările imediate. Prin această măsură, încearcă să facă față repercusiunilor pe care pandemia COVID-19 le are asupra companiei. După cum a fost convenit, compania este de acord să nu reducă personal înainte de al doilea trimestru al anului viitor.    Sindicatul a acceptat o reducere a contribuțiilor suplimentare ale companiei la salariile subvenționate pentru munca part-time și contibuțiile la fondurile de pensionare. În plus, a fost de acord să amâne și majorarea salariului convenită inițial pentru anul viitor.    Acordul dintre cele două părți oferă posibilitatea de a continua negocierile pentru a promova măsuri pe termen lu...

DER Touristik cumpără 25 de agenții de la Galeria Reisen

Intermediari
La 1 august, achiziția a 25 de agenții Galeria Reisen de către DER Touristik a fost finalizată, însă valoarea operațiunii care a fost deja aprobată de Bundeskartellamt, responsabil cu reglementarea concurenței, nu a fost făcută publică și este supusă condițiilor de închidere, conform raportului companiei. Va fi menținută angajarea a peste 100 de muncitori.   Acordul de cumpărare pentru cele 25 de sucursale ale agențiilor de turism Galeria Reisen a fost semnat pe 13 iulie și se vor alătura DER Reisebüro, rețeaua de filiale a agențiilor de turism DER Touristik.    "Cele 25 de agenții de turism sunt o completare ideală pentru rețeau noastră de filiale", a declarat Andreas Heimann, Director de Vanzari (CSO) al DER Touristik, subliniind "locația și împrejurimile" și că împreună cu angajații...