Shadow

Premieră pentru România: Vola.ro este prima agenție de turism online unde românii pot rezerva și autorulote

Comunicat de presă

Vești minunate pentru cei iubesc aventurile și călătoriile în jurul lumii! Agenția de turism online Vola.ro anunță parteneriatul cu platforma de închiriere de autorulote RUUTS.Travel, ceea ce înseamnă că turiștii pot rezerva acum direct pe site un camper pentru vacanțele lor în țară sau în afară.

În ultimii ani, călătoriile cu autorulota au câștigat tot mai multă popularitate, în special datorită libertății și confortului pe care le oferă această opțiune. În felul acesta, turiștii se pot bucura de mobilitate totală și pot explora mai multe destinații în deplasările lor, ceea ce contribuie la crearea unei experiențe unice de vacanță. În prezent, cu Vola.ro și RUUTS.Travel, călătorii își pot rezerva atât zborurile, cât și autorulota cu care se vor deplasa odată ce ajung la destinație.

RULOTIX » Rulotix - totul pentru camping Rulotix- totul pentru rulota ta  Rulota ta in grija noastra

Ce caută românii atunci când aleg o călătorie cu autorulota?

Călătoriile cu autorulota îți oferi confortul și libertatea de care ai nevoie atunci când vrei să explorezi o destinație în ritmul tău, să ajungi chiar și în zonele mai puțin accesibile. Potrivit datelor Vola.ro și RUUTS.Travel, în România, interesul pentru autorulote crește de la un an la altul, țara noastră ocupând acum locul 9 în topul statelor cu un sector de camping bine dezvoltat.

În ceea ce privește profilul turiștilor care merg cu autorulota, clienții RUUTS sunt, de regulă, familii cu copii, grupuri de 3-6 membri, care caută rulote complet echipate, cât mai family-friendly. Pentru vacanțele de vară, aceștia preferă călătoriile în străinătate, dar există și un segment important de turiști care preferă să rămână aproape de casă și să închirieze autorulota pentru câteva zile petrecute în mijlocul naturii.

Destinațiile preferate de români sunt Grecia, Croația, Turcia, Slovenia, Italia (în lunile de vară) și Norvegia, Finlanda, Austria (în timpul iernii). În România, cele mai multe cereri de rezervare a autorulotelor sunt pentru București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov și Iași.

Care sunt prețurile de închiriere pentru autorulote?

În momentul de față, RUUTS.Travel dispune de 100 de autorulote și estimează că va ajunge la 500 până la finalul acestui an. Rulotele și autorulotele RUUTS.Travel sunt dotate cu o serie de facilități care variază de la un model la altul: toalete, dușuri, aer condiționat, sistem de încălzire, bucătărie, panouri solare, copertină, suport pentru biciclete, mobilier de camping etc.

Atunci când vine vorba despre durata de închiriere a autorulotei, așa cum era de așteptat, lucrurile diferă de la un sezon la altul: pe timp de vară, când vremea permite explorările în aer liber, turiștii închiriază autorulote pentru 7 zile, pe când iarna aceștia închiriază autorulotele pentru aproximativ 3 zile, în medie.

Tarifele pentru închirierea de autorulote variază, de asemenea, de la un model la altul. De exemplu, în plin sezon estival, prețurile medii pentru o rulotă care se atașează la mașină sunt de 60-80 de euro/noapte, în timp ce prețurile medii pentru o autorulotă sunt de 120-175 de euro/noapte. În afara sezonului, prețurile pot fi cu până la 40% mai mici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.