Trivago și TUI Group au anunțat o colaborare prin care grupul turistic german va oferi peste 55.000 de experiențe în 100 de țări cu ajutorul motorului de metacăutare. TUI Musement va promova noua secțiune „activități” in plataforma de căutare hotelieră.
Oferta de „Activități” este deja disponibilă în Regatul Unit, SUA, Franța, Germania, Rusia, Spania, Italia, Portugalia, Olanda, Polonia, Danemarca, Suedia, Norvegia și Finlanda.
„Pe măsură ce continuăm să ne diversificăm dincolo de metacăutarea clasică de cazare, suntem încântați să implementăm noua noastră ofertă de ‘Activități’ în parteneriat cu TUI” a declarat Axel Hefer, CEO Trivago.
„Pe măsură ce călătoriile se vor întoarce, va exista o cerere reînnoită pentru experiențe noi, iar tururile și activitățile nu vor fi mai un supliment, ci un element cheie al procesului general de luare a deciziilor de vacanță al clientului”, a declarat David Schlep, CEO al TUI Musement, divizia de călătorii și activități a TUI Group.
„Soluția digitală pe care am oferit-o motorului de metacăutare Trivago contribuie la satisfacerea acestei cererei, permițând clienților să acceseze în mod convenabil cele mai bune experiențe din întreaga lume”, spune el.
Utilizatorii Trivago vor avea acces direct la un portofoliu de activități, de la tururi ghidate și bilete la situri și atracții de renume mondial, la experiențe unice. Majoritatea experiențelor vor avea confirmare imediată prin e-mail și pot fi anulate cu până la 24 de ore înainte de a începe.
Sursă: hosteltur.com