Shadow

SUA va redeschide călătoriile internaționale în noiembrie doar pentru vaccinați

Statele Unite au decis în sfârșit să se redeschidă călătoriilor internaționale cu Regatul Unit și Uniunea Europeană, dar și cu restul țărilor, începand din noiembrie și pentru călătorii vaccinați. La sfârșitul lunii august, principalele companii aeriene ale țării și-au făcut planurile de a relua călătoriile internaționale în noiembrie, coincizând cu „frontiera psicologică” a sărbătorii Zilei Recunoștinței. Cu toate acestea, în aceeași duminică, CEO-ul United Airlines, Scott Kirby, a asigurat că, având în vedere efectele variantei Delta asupra țării, paria pe amânarea reluării călătoriilor până în ianuarie 2022. Lunea trecută, consilierul pentru Covid-19 la Casa Alba a anunțat că călătoriile internaționale vor reveni în Statele Unite în noiembrie, fără a specifica o dată, pentru cei care sunt vaccinați. 

Prin urmare, noiembrie va fi momentul mult așteptat, în special de Regatul Unit, dar și de țările Uniunii Europene, deschise americanilor din iunie, dar fără ca Statele Unite să fi aplicat principiul reciprocității. Măsura anunțată face posibilă deschiderea călătoriilor internaționale din toate țările, atâta timp cât călătorii sunt vaccinațiStrăinilor nevaccinați li se va interzice în continuare intrarea în Statele Unite.

Photo by Dave Sherril on Unsplash.

Cine va putea călători 

Începând din luna noiembrie, fără a fi specificată o dată, pasagerii internaționali care zboară în Statele Unite trebuie să demonstreze că sunt vaccinați înainte de a urca în avion și, de asemenea, trebuie să efectueze un test negativ Covid-19  făcut cu trei zile înainte de zbor, conform coordinatorului pentru Covid-19 al Casei Albe, Jeff Zients, care a anunțat luni, noua politică a Administrației Biden.

Noile reguli vor afecta cetățenii americani care vor să călătorească în țara lor din străinătate, care trebuie să efectueze un test înainte de plecarea lor din SUA, precum și la întoarcere. Pasagerii care sunt complet vaccinați nu trebuie să stea în carantină. Companiile aeriene ar trebui să pastreze contactul tuturor pasagerilor, telefoanele și e-mailurile, astfel încât să poată fi monitorizate.

Această nouă politică redeschide Statele Unite călătoriilor internaționale și pune capăt interdicțiilor impuse în mijlocul pandemiei de fostul președinte Donald Trump. Joe Biden a înăsprit restricțiile și mai mult, interzicând călătoriile în Regatul Unit, Uniunea Europeană, China, India și alte țări.

Blocajul impus pentru 33 de țări în aceste 18 luni a costat economia SUA 500 de miliarde de dolari (425 de miliarde de euro), din cauza lipsei cheltuielilor pe turism din țară, potrivit New York Times.

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.