Shadow

Pasagerul își va înregistra singur bagajele în 30 de secunde

Amadeus a anunțat că va livra peste 1000 de unități de bagaje în sistem self-service către Paris Aéroport, destinația fiind aeroporturile Paris-Charles de Gaulle și Paris-Orly, ceea ce va permite pasagerilor pe care le folosec să-și înregistreze bagajele în 30 de secunde, oferindu-le acestora o experiență de călătorie „mai lină”. 

La fel ca multe alte aeroporturi din întreaga lume, aeroporturile din Paris au cunoscut o redresare puternică a cererii de călătorii cu avionul. Pentru a se adapta, opțiunile de autoservire disponibile călătorilor vor fi extinse semnificativ la ambele aeroporturi mari din Paris.

Dispozitivele fac parte dintr-un nou acord între Paris Aéroport si Amadeus, vor ajuta la îmbunătățirea experienției pasagerilor și vor economisi timp. 

Astfel, în următoarele luni, noile aparate Auto Bag Drop (ABD) de la ICM Airport Technics, companie Amadeus, vor fi instalate pe platformele celor două aeroporturi pariziene. Aceste mașini se adaugă celor 360 care sunt deja în funcțiune.

Aceasta înseamnă că pasagerii pot opta pentru predarea bagajelor cu autoservire la mai mult de jumătate din punctele de serviciu de check-in din aeroporturile din Paris. În acest fel, cozile sunt reduse și performanța generală a aerodromurilor este îmbunătățită.

De fapt, aruncarea bagajelor prin aceste mașini cu autoservire durează în medie doar 37 de secunde, crescând capacitatea de gestionare a pasagerilor din aeroport și oferind o experiență mai fluidă ți un confort mai mare pentru pasageri.

Soluții inteligente

În acest sens, directorul general adjunct al Groupe ADP, Edward Arkwright, a spus că „strategia noastră ca operator aeroportuar constă în dezvoltarea de soluții aeroportuare inteligente care să faciliteze munca companiilor aeriene  clienților noștri și să îmbunătățească experiență în terminal, făcând traseul pasagerilor mai fluid și mai rapid”, a adăugat el.

Rolul Amadeus este de a crește numărul de pasageri care își înregistreaza propriile bagaje pe aeroporturile Paris-Charles de Gaulle și Paris-Orly. 

Deși, Arkwright a precizat că utilizatorii „vor putea alege întotdeauna între acest serviciu automatizat sau modalitatea tradițională la ghișeul de check-in al companiei aeriene”; deși „vedem că tot mai mulți pasageri aleg să-și înregistreze singuri propriile bagaje. Scopul nostru este să-i ajutăm să economisească timp”, a conchis el.

Mai multe informații despre bagaje:

Călători cu mâini în buzunare, o tendință în creștere

Germania dezbate aplicarea drepturilor pasagerilor asupra bagajelor

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.