Grupul Iberia, care include companiile Iberia, Iberia Express și Air Nostrum, a anulat 444 de zboruri programate între 5 și 8 ianuarie, din cauza grevei personalului său de handling la sol, care va afecta 45.641 de pasageri. Dintre zborurile anulate în zilele de protest, care coincid cu Boboteaza și reîntoarcerea acasă după sărbători, 270 corespund companiei Iberia, 64 Iberia Express și 110 Air Nostrum.
Greva a fost declanșată de sindicatele CCOO, UGT si USO, după ce Iberia a pierdut serviciul de handling pe mai multe dintre principalele aeroporturi din țară în urma licitației atribuite de administratorul aeroportului Aena în luna septembrie, iar negocierile pentru efectuarea de autohandling pe aceste aeroporturi s-au încheiat fără acord.
Schimburi și rambursări pentru clienții afectați
Iberia a precizat vineri, într-un comunicat că firmele grupului vor oferi „cele mai bune alternative posibile celor 45.641 de pasageri afectați de anulări, pentru ca aceștia să își poată efectua călătoriile”. În zilele următoare, cât mai curând posibil, pasagerii vor fi informați cu privire la posibilitățile de relocare pe alte zboruri.
Pasagerii care au rezervat zboruri afectate pentru zilele de 5, 6 și 7 sau 8 ianuarie pot solicita din data de 29 decembrie, o schimbare a datei de călătorie sau rambursarea sumei plătite pentru bilete. Clienții cu zboruri care nu sunt afectate direct de grevă pot, de asemenea, să schimbe data călătoriei sau să solicite un voucher.
Modificările pot fi făcute prin intermediul site-ului Iberia, al agențiilor de turism unde a fost făcută achiziția sau al centrului de servicii pentru clienți al companiei aeriene, care își va întări personalul, deși ar putea avea un timp de așteptare mai lung decât de obicei, a avertizat compania aeriană.
Având în vedere probleme previzibile care vor apărea în aeroporturi din cauza grevei, Iberia solicită tuturor pasagerilor să facă check-in-ul în avans prin intermediul site-ului web și să ajungă la aeroporturi mai devreme decât de obicei.
Sursă: hosteltur.com