După mai multe răsturnari de situație (la început a fost numită intern Ocean), Lufthansa pare să fi găsit identitatea filialei sale de agrement Eurowings Discover, a cărui brand îl schimbă cu Discover Airlines. Compania aeriană a fost lansată în 2021, în plină pandemie, operând din cele două hub-uri principale al grupului german, Frankfurt și München, ca o companie 100% Lufthansa, sub umbrela de brand a filialei low-cost Eurowings, ca filială de vacanță, pentru a răspunde schimbărilor de pe piață și cererii predominante aduse de pandemia Covid-19.
Inițial, a operat destinații de agrement de lung curier, cum ar fi Panama City, Cancun și Las Vegas, la care a adăugat ulterior destinații mediteraneene și pe distanțe medii. De la lansarea sa, grupul a declarat că filiala a transportat peste patru milioane de pasageri.
Discover Airlines are o flotă formată din avione Airbus A330 pe rutele de lung curier și din Avioane Airbus A320 pe rutele de scurt și mediu curier. Are în total 22 de aeronave: 12 Airbus A330 și 10 Airbus A320, urmând să ajungă la 28 de aeronave pănă în 2024, prin adăugarea a cinci Airbus A320 și a unui A380.
Noua companie aeriană va avea baza la Frankfurt, operând rute către 33 de destinații de scurt și mediu curier și 17 destinații de lung curier, în timp ce cinci aeronave A320 vor opera la München, oferind 23 de destinații în vara anului viitor. Compania aeriană intenționează să reia zborurile de lung curier din München la începutul anului 2025.
Grupul Lufthansa a declarat că brandul Discover Airlines reprezintă „bucuria de a călători, de a descoperi și redescoperi locuri și experiențe frumoase”.
Noua identitate de brand este dominată de diferite nuanțe de albastru, care reprezintă cerul, orizontul și apa, și de un galben inspirat de soare și plajă.
Odată cu livrarea primului A320 cu noul brand, prezența digitală a companiei aeriene și la aeroport se dezvoltă treptat.
Bernd Bauer, CEO al Discover Airlines, a declarat:”Ne-am construit compania aeriană într-un timp record de doi ani; am angajat aproximativ 2.000 de angajați, am adăugat 22 de avioane și astăzi zburăm către peste 60 de destinații din întreaga lume. Faptul că suntem profitabili după doi se datorează angajamentului enorm al echipei.
El a adăugat că se lucrează la îmbunătățirea profilului nostru și la o poziționare clară pe segmentul de turism de agrement cu valoare mai mare. „Acest lucru este exprimat și în identitatea brandului, care subliniază în același timp afilierea noastră la Lufthansa Group. Discover Airlines înseamnă calitate, bucurie și ușurință; la urma urmei, oamenii zboară cu noi în cea mai bună perioadă a anului.
Mai multe informații despre subiect:
– Acesta este brandul noii companii de agrement a Lufthansa Group
– Noua filială a Lufthansa va fi lansată în primăvara anului 2021
Sursă: hosteltur.com