Shadow

China elimină testele Covid înainte de sosire pentru călători

De miercuri, 30 august, cei care călătoresc în China nu mai trebuie  să se supună testelor Covid-19 pentru a intra în țară. Acest lucru a fost anunțat luni de Ministerul de Externe chinez. 

Acest anunț pune capăt uneia dintre ultimele restricții ale politicilor antipandemice ale gigantului asiatic pentru a reveni treptat la o situație similară cu cea din 2019, deși a fost o măsură cu un impact redus asupra sosirii din aeroporturi, unde rareori se cerea prezentarea rezultatelor.

Pe 29 aprilie, Beijingul a eliminat cerința PCR-ului rămasă pentru călătorii din anumite țări, deși majoritatea națiunilor au fost exceptate de la această măsură în martie.

Timp de aproape trei ani, China a aplicat o politică strictă de „Zero Covid”, care a implicat o închidere aproape totală a frontierelor: mai multe tipuri de vize nu au mai fost eliberate și numai cetățenii chinezi și un număr mic de străini puteau intra în țară, după care îi așteptau minimum 14 zile de carantină într-un hotel desemnat de autorități și plătit de călător.

China elimină testele Covid înainte de sosire pentru călători
Cu eliminarea măsurilor antiCovid, China speră revină încet încet la o situație asemănătoare celei din 2019. Sursă: Shutterstock.

Țara a început să desființeze strategia la sfârșitul anului 2022, iar în 8 ianuarie a retrogadat boala de categoria A – nivel maxim pericol -, la B, marcând efectiv sfârșitul politicii și al carantinei, deși autoritățile au menținut până luni cerința unui test PCR negativ în termen de 48 de ore de la intrarea în China pentru toți călătorii.

Ca urmare a creșterii numărului de infecții în această țară după relaxarea restricțiilor, unele țări au implementat în ianuarie cerințe de testare PCR pentru călătorii din China, pentru ca apoi să le retragă pe măsură ce numărul de infecții a scăzut în această țară.

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.