Shadow

Casa Artelor din Sibiu va găzdui prima școală de meșteșugărit din România

Comunicat de presă

Anul acesta, Muzeul ASTRA din Sibiu va inaugura Casa Artelor, primul centru care va reuni învățarea, promovarea și comercializarea obiectelor meșteșugărești de artă românească. Investiția totală va depăși 2.5 milioane euro, realizată deja în proporție de 85%, și a inclus renovarea completă a unei case de patrimoniu din Piața Mică a Sibiului și transformarea ei în spațiu pentru organizarea de ateliere de meșteșugărit, o Galerie de Artă Populară de unde doritorii vor putea achiziționa obiecte de artizanat, dar și o cafenea culturală amenajată la parterul casei.

Inițiativa face parte din Proiectul Restaurarea și revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor – Centru de activități și resurse regionale (C.A.R.R.), finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Casa Artelor din Sibiu va găzdui prima școală de meșteșugărit din România

,,Prin Casa Artelor ne-am dorit să aducem arta tradițională românească mai aproape de publicul tânăr, să o facem mai accesibilă și, totodată, să îi asigurăm longevitatea. Credem cu tărie că muzeele și locurile de cultură trebuie să facă eforturi pentru a se apropia de public, de copii și de tineri în special, pentru că aceștia vor duce mai departe moștenirea noastră culturală”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA.

Educație prin meșteșugărit pentru copiii din Sibiu și nu numai

Mii de copii din județul Sibiu și din toată țara vor putea participa începând din acest an la ateliere de meșteșugărit în cadrul Casei Artelor și vor descoperi arta tradițională românească, printr-un demers al Muzeului ASTRA din Sibiu de a asigura perpetuarea meșteșugurilor românești. Copiii vor interacționa cu meșteșugari și vor învăța să lucreze cu lemn, lut, vor învăța să picteze motive folclorice românești și să coasă ii și ștergare tradiționale.

Un viitor pentru artizanatul românesc

Pe lângă atelierele organizate, Casa Artelor va ajuta la perpetuarea artizanatului românesc și prin Galeria de Artă Populară, unde meșteșugarii din România își vor putea comercializa obiectele. Potrivit proiectului de restaurare, la parterul Casei Artelor vor fi reamenajate Galeriile de Artă Populară, unde sunt comercializate obiecte de artizanat, lucrate de meșteri tradiționali din toată țara. Tot aici, sunt incluse în proiect spații pentru ateliere meșteșugărești, în care se vor putea implica localnicii. De asemenea, la parterul Casei Artelor va fi amenajată o cafenea culturală. La etajul 1 al clădirii vor fi 3 spații pentru cursuri de formare profesională în îndeletniciri arhaice, expoziții temporare și evenimente culturale. La mansarda Casei Artelor, proiectul include o expoziție inovativă despre meșteșugurile care au conturat peisajul cultural transilvănean. Proiectul Restaurarea și revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor – Centru de activități și resurse regionale (C.A.R.R.), finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, este implementat de către Muzeul ASTRA în parteneriat cu SC Future Capital SRL (România) și Mussene I Sor Trondelag din Trondheim (Norvegia), în perioada 1 octombrie 2020 – 31 martie 2024. Acesta are o valoare totală de 2.476.991,74 euro, valoare finanțării nerambursabile fiind de 1.939.335,35 euro.

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu 3,3 miliarde între 1994 și 2014 și 1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014 – 2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de 29 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.