Shadow

Amendă de 30 de milioane de euro pentru Trivago

Un tribunal australian a ordonat portalului german de căutare Trivago să plătească o amendă milionară pentru că a furnizat informații înșelătoare pentru tarifele camerelor de hotel în perioada decembrie 2016 și septembrie 2019. 

Amenda dispusă de Curtea Federală din Australia a stabilit în urmă cu mai bine de doi ani, în ianuarie 2020, că această multinațională tehnologică a încălcat Legea Consumatorului din Australia.

Sancțiunea este de 44.7 milioane de dolari australieni (32,8 milioane de dolari SUA sau 30,3 milioane de euro), potrivit sentinței publicate astăzi.

În anunțarea sancțiunii, judecătorul Mark Moshinsky a explicat că este necesar „în scopuri de descurajare specifică și generală, să se stabilească sancțiuni cu mult mai mari decât beneficiile obținute de Trivago prin comportamentul său contravențional” pentru a reflecta „gravitatea infracțiunilor”.

Magistratul a reținut că Trivago și-a propus să plătească „doar jumatate din prejudiciul estimat suferit de consumatori (aproximativ 30 de milioane de dolari australieni)”, a spus judecătorul, referindu-se la o sumă echivalentă cu circa 22 de milioane de dolari SUA 20 de milioane de euro.

Sediul Trivago. Fotografie: Adobe Stock.

Cheia: algoritmul

Trivago, care a fost dat în judecată de Comisia Australiană pentru Concurență și Consumatori (ACCC) a indus în eroare consumatorii spunând că îi va ajuta să găsească rapid și ușor cele mai bune oferte sau tarife disponibile pentru un anumit hotel, potrivit agenției de protecție a consumatorilor.

În aceste cazuri, Trivago a folosit un algoritm care a dat o pondere semnificativă site-urilor online de rezervări hoteliere care plăteau cel mai mare tarif pe clic pentru a avea o vizibilitate mai mare pe portalul lor și, prin urmare, de multe ori nu apăreau cele mai ieftine pentru consumatori, a explicat astăzi ACCC într-o declarație.

Trivago, care are ca acționar majoritar pe Expedia din SUA, a recunoscut că în perioada decembrie 2016 – septembrie 2019 a primit aproximativ 58 de milioane de dolari australieni (42,6 milioane de dolari SUA sau 39,3 milioane de euro) comisioane pe cost pentru clic pentru aceste oferte presupus înșelătoare.

Suma totală a plăților în plus efectuate de consumatori în perioada decembrie 2016 – septembrie 2019, care au servit la determinarea amenzii, a fost de aproximativ 38 de milioane de dolari australieni (circa 28 de milioane de dolari SUA sau 26 de milioane de euro), conform calculelor ACCC.

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.