Comunicat de presă
Lumea culturală pare că s-a adaptat la perspectiva unui nou val pandemic, astfel că organizatorii de festivaluri din Israel profită de natura generoasă din Țara Sfântă și organizează evenimente spectaculoase chiar în inima deșertului Negev.
De la Midburn Festival, considerat a fi omologul lui Burning Man din Israel, și până la Yoga Arava, cea mai mare adunare a pasionaților de yoga din Orientul Mijlociu, toamna aceasta va fi una intensă, cu multă distracție și aventură în inima deșertului.
Midburn Festival, un altfel de Burning Man
Midburn, versiunea din Israel a iconicului Burning Man Festival, va fi organizat anul acesta între 24 și 29 septembrie în deșertul Negev din sudul țării, într-un decor care pare desprins din basmele orientale. Timp de cinci zile, participanții vor avea ocazia să experimenteze un altfel de festival, pentru că Midburn nu este despre muzică și nici nu are scene oficiale. Înființat în 2014, evenimentul este mai degrabă o întâlnire a iubitorilor de artă, a spiritelor libere și creative, a unei comunități dornice să se exprime așa cum simte. De la adolescenți la familii cu copii, anul acesta se estimează că festivalul va aduna câteva mii de participanți.
Pentru acest eveniment, va fi creat un oraș temporar în deșertul Negev, un spațiu al artei și al libertății, astfel că festivalierii vor putea explora îndeaproape zonele dedicate diferitelor manifestări artistice, dar și locurile care vor găzdui petreceri ce vor ține până în zori de zi.
Înființat în 2014, evenimentul a atras o familie în creștere, având un record de 8.000 de oameni în 2016. Acesta nu este un festival de muzică – nu există scene oficiale – este mai degrabă un festival de artă, auto-exprimare și comunitate în care taberele găzduiesc petreceri – iar în centrul plajei sunt expoziții de artă incredibile și un templu uriaș care este ars în ultima noapte.
InDNegev Festival, paradisul muzicii indie
Unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică indie din Israel, un mix eclectic de stiluri și influențe muzicale, InDNegev revine anul acesta între 30 septembrie și 2 octombrie în zona Mitzpe Gvulot din deșertul Negev. Timp de trei zile, festivalierii vor avea parte de peste 100 de spectacole live, puse în scenă de cele mai cool trupe din Israel, de la indie bands la artiști solo care îmbină reggae, punk, techno și nu numai.
Din line-up-ul ediției din acest an fac parte Mercedes Band, Jasmine Mualem, Assaf Amdursky, Lola Marsh, Red Axes, TATRAN, Crotches, printre alții, o selecție a celor mai bune trupe locale din Israel.
Yoga Arava, în sincron cu spiritul liber
Ajuns la cea de-a zecea ediție, Yoga Arava reprezintă cea mai mare întâlnire a pasionaților de yoga din Orientul Mijlociu, un eveniment care cuprinde ateliere și workshopuri gândite de cei mai buni profesori din lume, antrenamente și tehnici menite să îi ajute pe participanți să își regăsească armonia și echilibrul interior.
Evenimentul va avea loc între 4 și 6 noiembrie în deșertul Arava din sud-estul Israelului, un loc liniștit, care îndeamnă la relaxare și meditație, un spațiu numai bun pentru a aprofunda practicile yoga și cunoașterea relevată de ele.