World Travel Market, care va avea loc la Londra în perioada 4-6 noiembrie, a deschis înregistrarea online pentru vizitatorii profesioniști. În această ediție, cel mai mare târg turistic din lume se va confrunta cu un scenariu fara precedent din cauza Brexit: posibilitatea ca Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană fără acord pe 31 octombrie. Prima recomendare pentru miile de persoane care intenționează să călătorească este să ducă pașaportul în ordine și să ia în considerare cumpărarea unei asigurări medicale suplimentare.
În fiecare an, târgul WTM atrage peste 50.000 de vizitatori profesioniști, o bună parte din ei provin din țările Uniunii Europene.
Profesioniștii din turism care doresc să participe la WTM trebuie să solicite acreditarea lor prin acest formular online.
Conform estimărilor târgului în sine, anul trecut, la WTM au fost generate acorduri comerciale pentru o valoare apreciată de 3.700 de milioane de euro.
40 de ani
Târgul de turism de la Londra va sărbători în acest an 40 de ani, dar aniversarea este amenințată să fie o sărbătoare amară, în funcție de cum va evolua Brexit-ul.
Trebuie amintit faptul că Regatul Unit intenționează să părăsească oficial Uniunea Europeană pe 31 octombrie, într-o joi. Adica, cu doar patru zile înainte ca World Travel Market să își deschidă porțile luni, 4 noiembrie.
Ceea ce se poate întâmpla în acea perioadă de timp este un mare mister, în funcție de dacă Brexit este sau nu executat fără un acord între Londra și Bruxelles.
Măsuri de precauție
Pentru persoanele care intenționează să călătorească la Londra în acele zile cruciale, trebuie luate în considerare câteva aspecte.
În caz de acord, cerințele pentru accesul la Regatul Unit nu se vor schimba până în 2021. Dacă nu există niciun acord, cetățenii UE pot vizita țara fără viză pentru o perioada maximă de trei luni.
Teoretic, va fi nevoie doar de un pasaport sau un ID valabil. Permisul de conducere va rămâne valabil, cu sau fără acord.
Cardul de sănătate european va înceta să fie valabil în cazul unui Brexit fără acord, de aceea este recomandată o asigurare medicală suplimentară.
Prin urmare, autoritățile turistice din Marea Britanie recomandă să avem o asigurare medicală suplimentară care ne acoperă în timpul călătoriei în Regatul Unit, în cazul în care nu se ajunge la un acord.
În ceea ce privește utilizarea smartphone-urilor în Regatul Unit, înainte de a călători în țară este recomandat să verificați dacă compania noastră de operare va aplica taxe suplimentare pentru serviciile de roaming.
Sursă: hosteltur.com