Shadow

Rezervări hoteliere: germanii sunt optimiști, britanicii rămân în urmă

Rezervările hoteliere făcute în luna septembrie în mai multe țări europene arată că turiștii germani sunt cei mai entuziaști atunci când vine vorba de planificarea călătoriilor pentru următoarele săptămâni și luni, potrivit datelor Affilired. În schimb, cererea în rândul turiștilor britanici este în scădere. 

„Cerere robustă” în Germania și Spania

Datele despre rezervările hoteliere provin de la Affilired, o compania de marketing digital cu sediul în Palma de Mallorca, care lucrează cu lanțuri hoteliere internaționale.

„Tendința pe care am detectat-o în septembrie este una de creștere generalizată în comparație cu aceeași luna din 2022”, explică Affilired.

Creșterea este capitalizată în mod eficient de Germania și Spania, care în ciuda incertitudinii economice cauzate de vești despre inflație sau recesiune, mențin o cerere robustă”, adaugă aceleași surse.

Mai exact, rezervările provenite atât din Germania cât și din Spania au crescut cu 33%. În Franța, creșterea este de aproape 14%. În schimb, Regatul Unit a înregistrat o scădere de 8,7% în septembrie.

Graficul arată, de asemenea, o creștere puternică, de 130%, a rezervărilor provenite din Italia, dar această creștere s-ar datora, în parte, reactivării și incorporării unor campanii pe această piață emitentă, astfel că, în acest moment, datele nu ar fi comparabile, explică Affilired.

Rezervări hoteliere: germanii sunt optimiști, britanicii rămân în urmă
Avioane în aeroportul de Frankfurt, Germania. Sursă: Adobe Stock.

Rezervările în avans în cele cinci piețe analizate

Affilired măsoară, de asemenea, evoluția rezervărilor anticipate sau „early booking”, adică a vânzărilor în care data sosirii la hotel este la trei luni (sau mai mult) după data rezervării.

Se observă că doar 14,5% din rezervările provenite de pe piața spaniola de outbound în luna septembrie  au fost „early booking”. În schimb, în alte țări europene, rata rezervărilor în avans este mai mare.

  • Spania 14,5%
  • Italia 19%
  • Germania 19%
  • Franta 21%
  • Regatul Unit 22%

După cum a explicat Affilired, acest procent mai mic observat în cazul Spaniei „poate indica diferențe în ceea ce privește obiceiurile de rezervare sau în ceea ce privește oferta de rezervare în avans oferită în aceste țări”.

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.