Shadow

Preocupare internă pentru deriva etică a UNWTO

În raportul de Resurse Umane elaborat de Marina Diotallevi, responsabilă de Etică al Organizației Mondiale a Turismului (UNWTO), se spune textual „din păcate, la trei ani de la înființarea funcției de etică internă, conducerea nu a acordat acestei funcții o atenție serioasă sau un sprijin minim. Lipsa de angajament se reflectă în mod clar în lipsa persistentă a resurselor necesare pentru a consolida treptat controlul intern și a promova responsbailitatea, integritatea la nivel organizațional și individual. De asemenea, regretă „cu tristețe și îngrijorare” practicile netransparente care lasă „un spațiu larg pentru opacitate și management arbitrar”. În prezent, secretarul general al UNWTO este georgianul Zurab Pololikashvili

Proecuparea cu privire la o deviere neetică în managementul UNWTO fusese deja adusă în discuție de surse familiare cu funcționarea internă a organizației și a Secretariatului General al acesteia la întrebările adresate de HOSTELTUR.

Totuși, raportul pe care responsabila de Etică l-a prezentat Adunării Generale a UNWTO nu a putut fi mai clar și pune, negru pe alb, deși timid, ceea ce până acum fusese comentat neoficial.

Pagina 17 din Raportul de Resurse Umane pe care responsabila de Etică l-a prezentat Adunării, spune textual, în „Considerațiile finale” ale acesteia (pag. 17):

  1. Funcția de etică în organizațiile Națiunilor Unite este menită să cultive o cultură a eticii, integrității și responsabilității și să promoveze dezvoltarea și aplicarea celor mai înalte standarde etice de către toți membrii personalului în îndeplinirea atribuțiilor lor.
  2. Din păcate, la trei ani de la înființarea funcției de etică internă, conducerea superioară nu a acordat o atenție serioasă sau un sprijin minim acestei funcții. Lipsa de angajament se reflectă în mod clar în lipsa persistentă de resurse necesare întăririi progresive a controlului intern și promovării responsabilității și integrității la nivel organizațional și individual.
  3. Cu mai mult de 35 de ani de serviciu sub șase secretari generali al Organizației, dintre care peste 20 de ani au fost dedicați Eticii și Responsabilității sociale, Responsbila de Etică este în prezent cel mai vechi membru al personalului Organizației. Din acest motiv, a putut observa cu îngrijorare și tristețe că practicile interne transparente care existau în administrațiile precedente, printre altele, în materie de promovări, reclasificări de posturi și numiri, au fost întrerupte brusc, lăsând loc amplu pentru opacitate și pentru management arbitrar.
  4. Având în vedere imposibilitatea aparentă a unei funcții de etică internă care să funcționeze corespunzător, din cauza presupuselor constrângeril bugetare, Funcționarul de Etică internă îndeamnă cu tărie la revenirea la formula anterioară și externalizarea acestei funcții delicate și complexe a unui responsabil de etică profesională a unui organism similar al Națiunilor Unite, precum și accelerarea în același timp a acordului de a avea un birou extern de supraveghere (OSSI) care să se ocupe de investigațiile interne.

Raportul poate fi descărcat la acest link.

Imagine de la Adunarea din 2019.

Funcția de etică a fost creată în 2013

Marina Diotallevi este primul responsabil de etică intern din cadrul secretariatului UNWTO de când funcția de etică a fost înființată in 2013 ca entitate separată și independentă de UNWTO, așa cum se explică în secțiunea „Introducere” a aceluiași raport.

Funcția de etică fusese anterior externalizată către UNOPS (Oficiul Natțunilor Unite pentru Servicii de Poriect), cu sediul la Copenhaga (din 2013 până în 2016) și, ulterior, unui membru al personalului UNWTO pensionat, cu domiciliul în Chile (din 2017 până în 30 aprilie 2018). În raportul la care face referire, Diotallevi „îndeamnă cu tărie” ca funcția de etică să fie din nou externalizată, „în lumina aparentei infezabilități a unei funcții de etică internă care să funcționeze corespunzător, din cauza unor presupuse constrângeri bugetare”.

Decizia Secretarului General, Taleb Rifai, de a avea pentru prima dată un Ofițer de Etică la sediu a fost luată în conformitate cu o recomandare emanată din auditul „Evaluarea Calității Politicilor Interne” realizat de compania KPMG în vederea consolidării guvernanței interne și a încurajării „punerii în aplicare a reformelor interne necesare și a politicilor etice”, continuă raportul.

Având în vedere dimensiunea redusă a organizației, responsibilitățile funcției independente de etică de la UNWTO au fost atribuite, ca dublu rol, funcționarului responsabil de unul dintre departamentele operaționale ale Organizației, respectiv Departamentul de Etică, Cultură și Responsabilitate Socială. 

Acest funcționar este cel care semnează acum acest raport, al treilea emis de Responsabilul de Etică Internă al UNWTO (din 2018) și al optulea raport anual de la crearea funcției de etică în 2013, în virtutea unei decizii luate de Consiliul Executiv. În 2013, secretarul general al UNWTO a fost Taleb Rifai, care urma să fie reales în 2014 pentru un al doilea mandat, până în 2017.

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.