Sectorul aviației al Uniunii Europene (UE) propune că, înainte de a continua să exploreze o „taxă ecologică” viitoare pentru zboruri, să fie pus in aplicare Cerul Unic European, o inițiativă care așteaptă deja voința politică pentru punerea sa în aplicare de mai bine de 20 de ani și reprezintă gestionarea integrată a spațiului aerian din cele 27 de state membre ale blocului european și ar avea ca rezultat trasee mai eficiente și durabile și economii de miliarde de dolari atât pentru oeratori cât și pentru călători.
La Conferința „Digital European Sky”, organizată sub președinția finlandeză a UE, reprezentanți ai 21 de asociații de muncitori și aviație din UE au semnat o declarație comună care se angajează să intreprindă acțiuni concrete pentru implementarea finală și completă a viziunii unui Cer Unic European (single european sky/SES).
Declarația comună semnată de A6 Alliance, A4 Airline Grouping, A4E, AIRE, ACI EUROPE, ASD, ATCEUC, Borealis Alliance, B4, CANSO, COOPANS, Drone Alliance Europe, EBA, EHA, ERA, Gate One, IATA, IFATCA, IFATSEA și IAOPA transmit un semnal puternic că viziunea SES poate fi realizată doar prin eforturile de colaborare și coordonare a tuturor părților interesante, inclusiv ale statelor membre și ale instituțiilor europene.
Se preconizează că traficul mondial de pasageri se va dubla până în 2037; acomodarea acestei creșteri și, în același timp, abordarea impactului său asupra mediului și social este esențiala. Cerul unic european este o modalitate eficientă de a aborda provocările de mediu ale aviației europene, oferind un sistem eficient și integrat de gestionare a traficului aerian. Va fi necesară introducerea de noi tehnologii, interoperabilitatea sistemelor, reglementări armonizate și infrastructura adecvată.
Spațiul aerian fără frontiere
„Noțiunea că managementul traficului aerian se închide la granițe este o noțiune a trecutului”, declară președintele Organismului de Evaluare a Performanței Cerului Unic European, Regula Dettling-Ott, în cadrul conferinței la nivel înalt pe această temă, care a avut loc la data de 12 septembrie la Bruxelles.
Încă de la început, o gestionare comună a traficului va permite o economie de aproximativ 5.000 de milioane de euro pe an, conform cifrelor Comisiei Europene (CE), ceea ce ar face mai ieftine călătoriile în cazul în care companiile aeriene ar transfera-o în ticket.
Ei subliniază că în plus ar îmbunătăți siguranța și eficiența zborurilor, astfel încât întârzierile ar fi reduse, mai ales frecvent în perioadele cu activitate ridicată, cum ar fi vara și una dintre preocupările majore ale industriei, care în 2018 a văzut cum fiecare decolare a avut o întârziere de 1,73 minute, departe de tința de 0,5 minute pe zbor.
„Cele mai mari întârzieri din Europa în ultimul deceniu au fost înregistrate în 2018”, a declarat ministrul finlandez al Transporturilor, Sanna Marin, a cărui țară deține actuala presedinție a Consiliului UE în acest semestru.
Potrivit Airlines for Europe, platforma care apară la Bruxelles interesele companiilor aeriene, în 2018 au fost anulate 5.000 de zboruri în UE din cazua grevelor controlorilor de trafic aerian.
Printre cele mai critice companii aeriene cu controlul de trafic aerian din Europa se află Ryanair, compania care transportă cei mai mulți pasageri din UE.
Choorah Singh, responsabilă pentru filiala austriacă a companiei Laudamotion, a considerat că aceste întârzieri se datorează în mare parte monopolului de care beneficiază controlorii de trafic aerian din țările UE.
„Dacă piloții noștri fac grevă, pasagerii pot alege o alta companiei aeriană. Dacă controlorii fac grevă, nu exista altă opțiune”, a spus Choorah, care a subliniat că Ryanair plătește anual 700 de milioane de euro pe controlori, în timp ce întârzierile cresc, când este normal că „dacă plătești ceva și nu ti se dă, ar trebui să ți se dea banii înapoi”.
Al treilea mare avantaj al Spațiului Unic European este ecologic, deoarece companiile aeriene susțin că ar reduce impactul asupra mediului aviației cu 10%, pe care Executivul comunitar îl estimează la 3% din totalul gazelor cu efect de seră generat în UE.
„Piesele există, acum trebuie să le unim în același cadru legal”, a declarat Sylvianne Lust, directorul general al platformei care susține liberalizarea sectorului aviației comerciale AIRE.
Cu toate acestea, în ciuda aparențelor beneficii pe care le-ar aduce Cerul Unic European, există încă o provocare capitală pentru inițiativa lansată în 1999 și are un caracter politic.
Potrivit președintelui Comisei pentru Transporturi a Parlamentului European. Karim Delli, problema este că statele membre ale UE sunt reticente să renunțe la competențe, deoarece consideră că aceasta este o pierdere a suveranității.
Aceasta nu înseamnă că în aceste două decenii nu s-au înregistrat progrese. De exemplu, prin reglementările aprobate în 2004 care stabilesc obiective în ceea ce privește siguranța și eficiență, sau prin rolul tot mai mare a Eurocontrol în gestionarea traficului aerian.
Însă nu este suficient, potrivit reprezentanților unui sector din ce în ce mai congestionat, care a înregistrat o creștere de 6,1% în 2018 în UE și se așteaptă ca traficul aerian global să își dubleze volumul până în 2037, ajungând la 8,2 miliarde de pasageri.
Sursă: hosteltur.com