Comunicat de presă
Restricțiile impuse de pandemia de coronavirus și perturbările în orarul companiilor aeriene continuă să afecteze planurile multor călători din întreaga lume, iar teama că zborul poate fi anulat sau amânat și că banii nu mai pot fi recuperați persistă încă în rândul turiștilor români, deși restricțiile sunt tot mai puține. Conform specialiștilor Vola.ro, temerile acestea au un fundament solid: unul din trei zboruri a suferit modificări de orar sau chiar anulări în ultimul an, iar călătorii afectați de aceste schimbări au fost nevoiți să aștepte, în medie, între 30 și 60 de zile pentru rambursare din partea companiei aeriene. În acest context, pentru a veni în sprijinul clienților săi, Vola.ro lansează serviciul Fast Refund, cu ajutorul căruia pasagerii aflați în astfel de situații își pot primi banii numerar în maximum 7 zile.
Unul din trei zboruri a fost modificat în ultimul an. Pasagerii așteaptă uneori chiar și mai mult de 90 de zile pentru rambursare, rambursare ce ia de cele mai multe ori forma de voucher.
Potrivit specialiștilor Vola.ro, schimbările impuse de autorități la nivel mondial în ultimul an, au determinat un număr crescut de instabilități cu privire la operarea zborurilor, una din trei curse fiind anulată sau modificată de companiile aeriene, dând peste cap programul pasagerilor. În sezonul estival, procentul a fost chiar mai ridicat, depășind pragul de 35%, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, când doar maximum 5% dintre zboruri sufereau modificări sau anulări.
Toate acestea, cumulate cu teama de coronavirus și starea generală de anxietate generată de toate restricțiile și schimbările de ultim moment au creat turiștilor români o stare de neîncredere pe care jucătorii din turism se străduiesc să o combată.
Agenția de turism online Vola.ro va returna banii în termen de 7 zile pasagerilor ce achiziționează serviciul Vola Fast Refund
În încercarea de a fi cât mai aproape de clienți în această perioadă destul de confuză, Vola.ro, desemnată în repetate rânduri drept cea mai de încredere și cea mai recomandată agenție de turism online din România, lansează serviciul Vola Fast Refund, disponibil tuturor pasagerilor care efectuează rezervări prin intermediul site-ului Vola.ro. Achiziționând acest serviciu adițional, toți pasagerii ale căror zboruri sunt anulate sau modificate, sunt notificați de către Vola în cel mai scurt timp cu privire la schimbările apărute și li se oferă asistență pentru a identifica cea mai bună alternativă de călătorie de la compania aeriană, fără costuri suplimentare. În cazul în care nu se mai dorește efectuarea călătoriei, Vola.ro returnează banii în contul clientului în maximum 7 zile. În cazul în care turistul dorește să-și continue călătoria există și opțiunea emiterii un voucher rapid ce poate fi folosit pentru a cumpăra orice alt zbor cu orice companie aeriană și astfel itinerariul să nu fie întrerupt.
Când poate fi folosit și cât costă serviciul Vola Fast Refund?
Pot beneficia de serviciul Vola Fast Refund clienții care au adaugat această opțiune odată cu efectuarea rezervării și se aplică ori de câte ori zborurile rezervate pe Vola.ro suferă modificări sau anulări prin decizia companiilor aeriene. În calculul sumei totale rambursate se ia în considerare atât prețul biletelor de avion, cât și cel al bagajelor, taxa de check-in, costul locurilor preferențiale. Practic, singurele costuri neacoperite de Vola Fast Refund sunt cele ale asigurării medicale.
„În ultimele 18 luni ne-am confruntat cu un număr de anulări și reprogramări de zboruri fără precedent și am realizat cât poate fi de anevoioasă procedura de rambursare. Vola Fast Refund a apărut ca răspuns la sugestiile clienților noștri, din dorința de a duce serviciile oferite la un alt nivel și de a le oferi clienților noștri posibilitatea de a lua decizia de a călători cu mai multă încredere. Așa a apărut Vola Fast Refund, prin care ne propunem să îi scutim pe turiștii români de procesul dificil de rambursare cu compania aeriană, de incertitudini și timpii lungi de așteptare, încercând, totodată, să minimizăm riscul ca planurile lor de călătorie să fie afectate.” a declarat Claudia Tocilă, Director de Marketing la Vola.ro.