Rolls Royce va construi avioane supersonice pentru Virgin Galactic

Compania aerospațială Virgin Galactic, care își propune să fie prima care comercializează zboruri spațiale cu echipaj, a anunțat un acord de colaborare cu brandul de automobile Rolls Royce, cu scopul de a proiecta avioane pentru călătorii supersonice. 

Călătoria peste viteza sunetului a fost una dintre mizele pe termen lung pentru Virgin Galactic, care dezvoltă nave spațiale reutilizabile capabile să trimită oameni în călătorii scurte la marginea spațiului de mai bine de un deceniu.

Compania a declarat că a finalizat faza de revizuire cu NASA a proiectării vehicului său supersonic și a menționat că va colabora acum cu Administrația Federală a Aviației (FDA) pentru a crea un cadru care să certifice aeronavele sale pentru a putea zbura. 

„Am făcut progrese mari până acum și așteptăm cu nerăbdare să deschidem o nouă frontieră în călătoriile de mare viteză”, a declarat George Whitesides, șeful operațiunilor spațiale Virgin Galactic, într-un comunicat, precizând că acordul cu Rolls Royce ar servi pentru a lucra la proiectarea și dezvoltarea unei tehnologii de propulsie a motorului pentru avioane comerciale de mare viteză.

Rolls Royce are o istorie în fabricarea motoarelor supersonice, după ce le-a construit pentru avioanele Concorde.

Designul supersonic al modelului inițial este Mach 3, cu capacitatea de a călători cu o viteză de trei ori mai mare decât viteza sunetului și folosește un avion cu aripi de tip delta care ar putea fi capabil să transporte între 9 și 19 pasageri la o altitudine mare de 60.000 de picioare, aproximativ 18.300 de metri altitudine.

Acțiunile Virgin Galactic au crescut cu 2% la începutul lunii august după deschiderea Wall Street. Pe parcursul acestui an s-au apreciat cu peste 100%. 

Compania aparține conglomeratului Virgin Group, al omului de afaceri britanic Richard Branson și și-a început călătoria pe bursa de la New York în octombrie 2019 după fuziunea cu societatea de investiții Social Capital Hedosophia, fondată de miliardarul din Sri Lanka și fostul executiv al Facebook Chamath Palihapitiya, care deține 49% din afacere, în timp ce Branson deține 51%.

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version