Investițiile în tehnologie financiară vor depăși nivelurile din 2019

Opt din zece companii din sectorul turismului vor egala sau depăși anul acesta bugetul alocat în 2019 tehnologiei financiare (Fintech), pentru „îmbunătățirea experienței” călătorului și „creșterea veniturilor prin plăți”, potrivit raportului „Travel fintech investment trends” realizat de Amadeus

Studiul, întocmit în primul trimestru, bazat pe opinia a 70 de directori seniori ai mari companii aeriene și vânzători de călătorii confirmă că sectorul turismului dorește să se reconstruiască și să reînnoiască și de aceea 70% plănuiesc să facă investiții profitând de revenirea în călătorii, în timp ce 30% au o strategie mai conservatoare.

O treime dintre companii se așteaptă să egaleze nivelurile din 2019 în ceea ce privește investițtiile fintech, în timp ce 50% plănuiesc să o crească. 

Sunt companii de turism care anul acesta se așteaptă să investească în capacități „existente”, cu „Metode alternative de plată” (61%); „Autentificarea puternică a clienților (SCA)”, (46%) și Fraudă (44%) s-au clasat ca primele trei priorități.

Fotografie: Adobe Stock.

Prioritățile „emergente” au avut, de asemenea, un punctaj ridicat, cu plăți NDC (47%); „Cumpărați acum, plătiți mai târziu (BNPL)” (36%); prețurile în mai multe valute (34%) și gestionarea rambursării (31%) completează jumătatea superioară a listei de priorități.

Investiția în acceptarea plăților cu criptomonede apare ca o prioritate pentru un număr mai mică de companii, deși 14% își vor aloca o parte din buget acestei funcționalități.

Gestionarea chargeback-ului este una dintre investițiile planificate deoarece, după cum explică raportul Amadeus, acestea au crescut dramatic în timpul pandemiei, pe măsură ce mai mulți călători au devenit conștienți de această opțiune. De fapt, 70% dintre companiile de turism au înregistrat o creștere semnificativă a rambursărilor, iar 30% au decis să-și mărească personalul pentru a gestiona cererile suplimentare. La rândul lor, un sfert dintre companii au dezvăluit că nu au reușit să răspundă eficient la rambursări din cauza volumului crescut.

„Fintech se evidențiază că un domeniu al afacerii de turism în care pot oferite noi servicii cu valoare adăugată care aduc venituri, îmbunătățind în același timp experiența călătorilor”, spune David Doctor, Executive Vice President of Payments la Amadeus și concluzionează că din acest motiv „companiile îșii canalizează resursele limitate în această direcție”. 

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version