Legea privind piețele digitale (DMA), propusă de Comisia Europeană în decembrie 2020 pentru a promova o concurență mai echitabilă și protecția utilizatorilor, se concentrează pe așa-numiților gardieni sau gatekeepers de acces, marile platforme technologice precum Google, Meta (Facebook), Amazon, Apple sau Microsoft, cărora le impune obligații și interdicții pentru a echilibra dezvoltarea economiei online. O listă căreia Booking.com a susținut că nu îi aparține, respectând cu strictețe perioada de prezentare a acuzațiilor, care s-a încheiat pe 3, din cauza „impactului negativ al Covid19 asupra activității sale”.
Booking.com a trecut astfel de la a saluta sosirea DMA în răspunsul său oficial din mai 2021 către Comisia Europeană, la a se autoexclude de la acest regulament, cel puțin până la sfârșitul anului, moment în care se așteaptă să recupereze nivelurile de dinainte de pandemie, „caz în care compania se așteaptă să notifice Comisia în intervalul de timp necesar”.
Atsfel, în urmă cu doi ani a salutat „efortul ambițios al Uniunea Europeană de a menține ecosistemul digital echitabil și deschis, deoarece unele platformele au devenit atât de puternice încât nu mai poți face afaceri fără ele. Adesea, ele controlează ecosisteme întregi. Afacerile sunt complet dependente de ele pentru a ajunge la consumatori. Această lipsă de opțiuni îi determină pe „gatekeeperi” să impună practici neloiale și să facă piețe mai puțin competetive„.
În acest sens, după cum a subliniat Javier Delgado, partener executiv și CEO al Mirai pentru EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa), „dacă schimbăm termenul de afaceri cu cel de hoteluri, am putea spune că Booking se descrie pe sine însuși în argumentul său adresat Comisiei Europene cu privire la practicile anticoncurențile pe care solicită să le reglamenteze„.
Adevărul este că, după cum a recunoscut Delgado, „în ciuda faptului că a fost oarecum trecut cu vederea de către sector, acest regulament poate avea un impact asupra ecosistemului digital hotelier, deși va depinde de modul în care DCA este aplicată la nivel național”.
După cum a explicat expertul, „controlul și restricțiile asupra gatekeepers vor promova un mediu mai echitabil și mai competitiv, în care toate platformele de rezervări online sunt supuse acelorlași reguli clare și transparențe”. În plus, „va permite hotelierilor să aibă un control mai mare asupra distribuției online și să negocieze condiții mai echitabile cu platformele„.
Gatekeeperi: cine sunt și cum vor fi afectați?
Unul dintre principalele obiective ale acestei legi este identificarea și controlul marilor platforme tehnologice, pentru care acestea trebuie să îndeplinească anumite criterii și, mai presus de toate, să aibă un impact semnificativ asupra funcționării piețelor digitale. Problema, potrivit lui Delgado, este că „aceste criterii pot varia în funcție de evaluarea din fiecare caz în parte, lăsând un spațiu periculos pentru libera interpretare, deși există unele elemente care ne ajută să le identificăm”.
Aceste elemente includ puterea lor relativă pe piață; controlul pe care îl dețin asupra infrastructurii digitale esențiale care le permite să acționeze ca intermediari între furnizori de servicii și utilizatori finali; impactul lor asupra utilizatorilor finali și asupra concurenței, care poate implica controlul asupra fluxului de informații, capacitatea de a stabili prețurile sau condițiile comerciale și alte practici care limitează posibilitățile de alegere ale utilizatorilor; și de a acționa unilateral, inclusiv prin practici anticoncurențiale, cum ar fi abuzul de poziție dominantă, bariere în calea interoperabilității, acorduri exclusive sau restricții contractuale neloiale.
Vor fi impuse obligații tuturor platformelor care respectă aceste caracteristici, cum ar fi partajarea anumitor date cu concurenții și terți, interzicerea utilizării datelor dumneavoastră pentru a face concurența neloială sau obligarea acestora să permită interoperabilitatea cu alte platforme, facilitarea accesului la integrare, atsfel încât utilizatorii să poată trece cu ușurință de la un serviciu la altul, permițând astfel o concurență mai echitabilă și mai deschisă. La acestea se adaugă obligația de a trata în mod egal toți comercianții de pe platforma sa, ceea ce ar putea împedica Booking.com să favorizeze anumite hoteluri în detrimentul altora în căutările sale sau în listele de recomandări.
Regulamentul prevede, de asemenea, controale stricte pentru a asigura respectarea normelor de către cei care se ocupă de control. Printre acestea se numără monitorizarea regulată și posibilitatea de a aplica acțiuni severe, inclusiv amenzi de până la 10% din cifra de afaceri anuală globală în cazul unor cazuri grave de nerespectare.
Booking face o mișcare
Pe baza criteriilor din Legea privind piețele digitale și din punctul de vedere al hotelierilor, Javier Delgado nu consideră „realist ca Booking.com să se poziționeze de partea părții „mai slabe” a lanțului și nu ca un jucător cu un control clar asupra utilizatorilor, datelor și hegemonie pe piața europeană”.
Fără îndoială, această mișcare, după cum a adăugat directorul general al Mirai, ar plasa această companie „într-o poziție de avantaj injust în acest nou cadru de reglmentare, eludând controlul pe care legea îl va exercita asupra gatekeeperilor și beneficiind de transparența și interoperabilitatea altor platforme mari, sporindu-și astfel hegemonia și puterea asupra hotelierilor„. Hotelieri care, în urmă cu un an, au aplăudat UE pentru limitarea puterii Booking, așa cum am informat în altă știre.
Deloc surprinzător pentru aceștia, după cum a declarat Marta Romero, consultant senior la Mirai Consulting, „această lege are potențialul de a egaliza condițiile de concurență, permițându-le un control mai mare asupra distribuției lor online, cu posibilitatea de a negocia condiții mai echitabile cu platformele, atâta timp cât se aplică tututor gatekeeperilor„.
Alte știri despre Booking în:
– Câți bani investesc marile platforme online în Google?
– Booking: „Noi nu punem presiune asupra hotelierilor. Modelul nostru e să creștem împreună”
Cu toate acestea, „autoexcluderea” Booking.com din această cifră, potrivit lui Romero, „ridică îndoieli cu privire la respectarea criteriilor stabilite și la dorința sa de a se supune reglementărilor impuse gatekeeperilor„. Acest lucru ar putea duce la un avantaj incorect pentru OTA și ar putea crește și mai mult hegemonia sa pe piață, ceea ce ar putea afecta negativ hotelierii„.
După cum a concluzionat Delgado, „o aplicare eronată a acestui concept ar putea limita și mai mult capacitatea de vânzarea directă și, prin urmare, profitabilitatea hotelului, ceea ce ar duce la o subminare a competitivității întregului ecosistem, ceea ce exact opusul a ceea ce caută Comisia Europeană”.
Sursă: hosteltur.com