Cuba va elimina carantina obligatorie din 7 noiembrie

Călătorii care sosesc în Cuba din 7 noiembrie nu vor mai trebui să treacă prin carantina obligatorie, după cum a raportat ministrul Turismului, Juan Carlos García, la o conferință de presa pentru a oferi detalii despre pregătirea sectorului turistic pentru redeschiderea oficială a granițelor țării, care va avea loc pe 15 noiembrie. 

 

Ministrul a indicat că din data de 7 a lunii viitoare se elimina cerința prezentării unui test PCR negativ pentru cei care ajung pe oricare dintre aeroporturile insulei, deși trebuie să facă dovada că au fost imunizați cu oricare dintre vaccinurile care se fabrică în lume. 

 

El a adăugat că, copiii sub 12 ani nu vor trebui să prezinte niciun test PCR sau o schemă de vaccinare la sosirea în țară, dar a subliniat că va menține supravegherea epidemiologică, precum și utilizarea obligatorie a măștii în terminalele aeriene și în restul zonelor din țară. 

 

În cazul rezidenților cubanezi, aceștia trebuie să prezinte la cel mai apropiat centru de sănătate în termen de 48 de ore de la sosire, a informat ministrul. 

Varadero, unul dintre cele mai turistice locuri din țară.

 

Ministrul a comentat că redeschiderea „controlată” a serviciilor turistice răspunde avansării vaccinării în masă împotriva COVID-19 care până în noiembrie ar trebui să ajungă la peste 90% din populație, conform calculelor oficiale. 

 

Țara din Caraibe a suspendat zborurile comerciale și charter în aprilie 2020 pentru a opri expansiunea coronavirusului și în octombrie a acelui an a redeschis aeroporturile, dar cu o reducere minimă a zborurilor din Statele Unite, Mexic, Panama, Bahamas, Haiti, Republica Dominicană și Haiti. 

 

Înainte de pandemie, turismul reprezintă a doua sursă oficială a Cubei de venituri în valută – doar în spatele vânzaăii de servicii profesionale în străinătate – și contribuia cu aproximativ 10% din produsul intern brut (PIB). 

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version