Air New Zealand a fost încoronată ca și compania aeriană a anului 2018 la Excellence Awards ale AirlineRatings, portalul specializat în clasificarea siguranței și a calității produselor, recunoaștere pe care compania aeriană din Oceania o primește pentru al cincilea an consecutiv. Un grup de șase judecători, care împreună au 180 de ani de experiență în domeniul aviatiei au evaluat companiile aeriene în 13 criterii-cheie.
Premiile sunt decise prin combinarea rezultatelor a patru importante audituri internaționale privind siguranța industrială și cerințele oficiale cu ratinguri care includ vârsta flotei, ratingurile pasagerilor, profitabilitatea, calificarea investițională, ofertele produselor de zbor de calitate, siguranța și politici de mediu, fiind acordate în 15 categorii.
„La aproape toate criteriile, Air New Zealand este un câștigător clar”, a declarat Geoffrey Thomas, unul dintre fondatorii și primii analiști ai AirlineRatings.com. Directorul de Marketing și Clienți al Air New Zealand, Mike Tod, a declarat că premiul primit a cincea oară de compania aeriană „este ceva de care cei 11.800 de angajați de simt incredibil de mândri. Ei fac o treabă grea pentru a oferi o experiență unică, și este minunat să vedem acest efort recunoscut de unul dintre cele mai experimentate grupuri de judecători din aviație”.
În plus, Air New Zealand a câștigat premiul AirlineRatings.com pentru cea mai bună clasă Premium Economy pentru al cincelea an consecutiv.
Compania cu cea mai bună First Class (Clasa Întâi)
Acest premiu a fost câștigat de Singapore Airlines, companie care este un câștigător des de premii în ultimele decenii, sinonim cu excelență în produsele de zbor.
Compania cu cea mai bună Business Class
Virgin Australia a obținut acest premiu atât de râvnit pentru al doilea an consecutiv cu al său suite „The Business”, care este mai mult First Class decât Business și este evaluată ca „remarcabilă”.
Compania cu cea mai bună Economy Premium
Și Air New Zealand a cîștigat din nou premiul Cea mai bună Economy Premium. Compania aeriană continuă să inoveze în toate cabinele, ceea ce a dus la un profit mai bun pe măsură ce pasagerii și îmbunătățesc experiența de călătorie.
Compania cu cea mai bună clasă Economy
Korean Air a câșstigat Cea mai buna clasă Economy, cu scaune mai spațioase care se remarcă în industrie, cu 18 cm și o înălțime de 33-34 în modelele sale A380, 777 și 787.
Cel mai bun echipaj de cabină
Acest premiu a fost acordat companiei Singapore Airlines pentru angajamentul său remarcabil cu serviciul și cu Singapore Girl care, de zeci de ani, a fost imaginea companiei aeriene.
Cel mai bun catering
Qantas a obținut din nou acest premiu pentru al patrulea an consecutiv. Angajamentul lor este cu nu numai cu mesele cabinelor Premium, ci și cu cel al cabinelor Economy, care reprezintă 90% din pasageri.
Cele mai bune saloane VIP
Compania australiană Qantas a obținut o altă victorie. Saloanele lor au devenit o instituție, iar oferta lor în străinătate reprezintă de asemenea un punct de referinăț pentru industrie.
Cel mai bun divertisment la zbor
Emirates, care a fost unul dintre pionerii IFE (In-Flight Entertainment), câștigă premiul IFE al AirlineRatings.com. Compania aeriană are un produs pe care puține companii aeriane îl egalează.
Cea mai bună clasă internă
Qantas câștigă pentru cea mai bună clasa internă. „Într-o perioadă în care ofertele naționale devin din ce în ce mai rare atât în Statele Unite cât și în Europa, produsul național de la bordul Qantas este remarcabil și în multe cazuri egalează sau depășește serviciul internațional”, subliniază Airlineratings.
Compania aeriană regională
Compania aeriană greacă Aegean Airlines a câștigat acest premiu pentru oferirea unei experiente de prima clasă pe rutele din Europa și își deschide acum drum.
Compania aeriană cu cele mai multe îmbunătățiri
Această categorie a fost câștigată de companie aeriană regională chineza Tianjin Airlines care zboară mult dincolo de China și „oferă un produs excelent la prețuri foarte accesibile”.
Compania aeriană ultra low cost
Un nou premiu, acordat de VietJetAir.com din Vietnam, reprezintă o nouă generație de companii aeriene care oferă o valoare extraordinară pasagerilor, fără a compromite produsul său serviciul, subliniază echipajul de cabină al companiei.
Compania aeriană de lung curier
În această categorie sunt selectați operatori din mai multe regiuni: Etihad Airways (Orientul Mijlociu/Africa), Korean Air (Asia/Pacific), Virgin Atlantic (Europa) și Air Canada (America).
Compania aeriană low cost
De asemenea, în categoria companiilor aeriene low cost sunt selectate pe regiune: West Jet (America), Scoot Airlines (Asia/Pacific) și Norwegian Air Shuttle (Europa).
A se vedea știrea Cele mai bune companii aeriene în 2017.
Sursă: hosteltur.com