Statele Unite vor avea primul hotel imprimat 3D

Hotelul Cosmico din Marfa, în sudul Texasului, va deveni primul complex construit cu ajutorul unei imprimante 3D, în urma unui parteneriat între firma daneză de arhitectură Bjarke Inglés Group (BIG), ICON, o companie specializată în tehnologii avansate în construcție și 3D la scară largă, și expertul în domeniul ospitalității Liz Lambert

Hotelul va fi amplasat pe ceea ce în prezent este un camping, iar imprimarea 3D la scară mare va include cupole, arcuri, bolți și forme parabolice.

Hotelul va avea un design biofilic, imitând natura și incorporând elementele acesteia atât în interior, cât și în exterior. În acest fel, oaspeții se vor conecta cu mediul înconjurător. 

„Colaborând cu gânditori revoluționari de la Big and Icon, nu numai că îmi pot îndeplini acest vis, dar îl putem realiza folosind această incredibilă tehnologie de imprimare 3D care combină cele mai vechi principii ale construcțiilor bazate pe pământ brut cu o tehnologie futuristă care funcționează, mai rapid, mai durabil și mai eficient de cât construcțiile moderne, a declarat Liz Lambert.

Complexul va include, pe lângă camere, servicii, zone de wellness, un restaurant și o piscină circulară infinită. 

Colecția de locuințe cu două, trei și patru dormitoare proiectate de Big va avea vedere la Munții Davis și va avea dimensiuni cuprinse între 111,4 și 204 metri pătrați.

Mai multe informații despre tehnologia 3D aplicată turismului:

Mâncarea făcută în imprimantele 3D ajunge la congrese și convenții

10 inovații pentru turism care nu mai sunt science fiction

 

Sursă: hosteltur.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version